Wiener este medic de profesie, iar pe durata pandemiei a revenit în Spitalul Județean din Arad. El a fost candidatul USR PLUS la Primăria Arad, dar a pierdut în fața PNL și apoi a intrat în Parlament.
Adrian Wiener este deputat de Arad în urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie. El este cel care în timpul pandemiei s-a reîntors să lucreze în spital, mai întâi la Spitalul Clinic Județean de Urgență, apoi ca medic-coordonator la Spitalul din Grădiște dedicat pacienților infectați cu noul coronavirus.
Înainte de a fi senator în legislatura 2016-2020, a ocupat funcții administrative și manageriale în cadrul Spitalului Județean Arad, unul dintre cele mai mari spitale din țară, s-a format în Managementul Serviciilor de Sănătate (Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București) și a contribuit, ca membru fondator și unul dintre coordonatorii Comisiei Județene de Prevenție Cardiovasculară, la derularea programelor de evaluare și informare asupra riscului cardiovascular în populații din mediul rural în județul Arad.
Totodată el este și vicepreședinte al Comisiei de Sănătate. În 2017, a depus un proiect de lege la Senat care prevede limitarea acizilor grași trans-nesaturați la maxim 2g per 100g de grăsimi. Parlamentul a adoptat proiectul pe 28 iulie 2020, iar în data de 19 august a aceluiași an, Președintele Klaus Iohannis l-a promulgat.
Ocuparea postului de ministru al Sănătății va face însă obiectul negocierilor din Alianța USR PLUS, dat fiind că postul revenise PLUS, iar Wiener este membru USR.