Redăm integral scrisoarea lui Remus Cernea către Florin Iordache, preşedintele Camerei Deputaţilor, intitulată "
Solicitare de a nu trimite spre promulgare legile adoptate prin fraudarea votului (prin lipsa cvorumului prevăzut de Regulament) în timpul ședinței de plen din 7 noiembrie 2016".
"Stimate domnule Președinte,
În cadrul ședinței de plen din 7 noiembrie 2016 am atras atenția în repetate rânduri de la microfon că nu există cvorumul necesar de vot prevăzut de Regulamentul Camerei Deputaților. Ar fi trebuit să constatați lipsa cvorumului și să suspendați ședința. Faptul că ședința a continuat fără cvorum iar mai multe legi au fost adoptate ori respinse reprezintă o fraudă gravă care trebuie reparată! Din punctul meu de vedere a fost un moment clar de abuz în serviciu pentru care trebuie asumată o responsabilitate atât politică, însă și de ordin penal.
Am și solicitat de la microfon, la începutul ședinței, ca un lider de grup să ceară verificarea cvorumului prin apel nominal. Atunci când din partea PNL a fost formulată o astfel de solicitare, ea nu ar mai fi trebuit supusă la vot pentru că, în cazul în care se petrece un abuz al unei conjuncturale majorități cu privire la modul fraudulos în care se numără voturile sau cu privire la lipsa cvorumului, mereu acea majoritate abuzivă va respinge o cerere de verificare a cvorumului!
Responsabilitatea dumneavoastră ca președinte era, conform Regulamentului, să verificați existența sau nu a cvorumului necesar pentru ședința de vot final!
Art. 129 din Regulament este explicit în acest sens dar l-ați încălcat în literă și spirit:
Art. 129
(…)
(2) Legile organice şi hotărârile privind Regulamentul Camerei Deputaţilor se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor.
(3) Legile ordinare şi hotărârile luate în procesul legiferării se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, în condiţiile existenţei cvorumului legal.
(…)
(6) Înainte de votare preşedintele de şedinţă poate cere verificarea cvorumului prin apel nominal, prin mijloace electronice sau prin numărare de către secretari. În cazul votului exprimat prin mijloace electronice, verificarea cvorumului la şedinţa de vot final este obligatorie. Deputaţii care nu îşi pot exercita dreptul de vot semnalează acest fapt preşedintelui de şedinţă.
(7) Dacă în sala de şedinţe nu se află majoritatea deputaţilor, preşedintele amână votarea până la întrunirea cvorumului legal.
Vă adresez un apel de a nu semna legile adoptate în ședința din 7 noiembrie 2016 și de a repune toate legile adoptate sau respinse prin fraudă de vot (cauzată de inexistența cvorumului) pe Ordinea de zi a unei următoare ședințe!
Întrucât există probe care atestă lipsa cvorumului (fotografii, filmări) îmi rezerv dreptul de a depune o plângere penală împotriva dumneavoastră și a celorlalți responsabili de la prezidiu din timpul ședinței pentru abuz în serviciu și încălcarea în literă și spirit a Regulamentului Camerei Deputaților și pentru fraudarea votului din plen.
Cu deosebită considerație,
Remus Cernea
Deputat