Primul ministru Dacian Cioloş a afirmat că este o zi istorică pentru România şi forţele aeriene. "Cred că este o zi meritată pentru forţele aeriene care şi-au făcut datoria şi care au prin această platformă un nou instument pentru a-şi arăta performanţa", a precizat acesta.
De asemenea, Dacian Cioloş a precizat că achiziţia avioanelor este un pas important în creştere capacităţii de apărare.
"Evoluția noastră în pas cu Alianța a necesitat încorporarea transformărilor NATO în cadrul procesului de adaptare a propriului sistem de apărare într-o manieră eficientă prin evitarea disipării eforturilor și a resurselor. Astfel, România și-a fixat un nivel de ambiție clar conturat în cadrul căreia, achiziția de la Portugalia a unui prim set de avioane multirol de înaltă performanță reprezintă o investiție majoră în creșterea capabilității noastre de apărare", a spus Cioloș.
Acesta a mulțumit Guvernului portughez pentru sprijinul acordat în derularea acordului semnat în 2013, afirmând că este un model de cooperare care se poate extinde în mai multe domenii, inclusiv în cel economic.
"Consider că această cooperare reprezintă un exemplu de excelență care va continua și după livrarea tuturor celor 12 avioane până la atingerea capabilității operaționale inițiale. Putem adânci parteneriatul nostru și la nivelul proiectelor de dezvoltare în cadrul UE, unde vedem un nou început al dezbaterilor privind politica de cooperare în domeniul securității și apărării comune. Programul de dotare a Forțelor Aeriene Române cu avioanele F16 va reprezenta un excelent punct de plecare și pentru proiecte de cooperare mai amplă, în zona economică unde există un cert potențial de dezvoltare. Este foarte probabil ca excelenta cooperare în domeniul apărării dintre România și Portugalia să fie urmată de una industrială, în ceea ce privește dezvoltarea capacității autohtone de sprijin logistic al aeronavelor F16", a mai spus Cioloș.
Alături de prim-ministrul Dacian Cioloș, la ceremonie au mai fost prezenți vicepremierul Costin Borc dar și miniștrii Apărării din România și Portugalia.
Cele şase aparate au fost preluate, pe 28 septembrie, de la baza portugheză Monte Real, în cadrul unei ceremonii la care au participat premierul Portugaliei, Antonio Luis Santos Da Costa, dar şi ministrul portughez al apărării, Jose Alberto de Azeredo Lopes.
În 2013, România a decis să cumpere din Portugalia 12 avioane de tip F-16 folosite. Iniţial, s-a intenţionat achiziţionarea a 24 de avioane, dar decizia finală a fost pentru 12, din motive bugetare. Dincolo de F-16, au mai prezentat oferte companiile producătoare ale avioanelor JAS-39 Gripen şi Eurofighter Typhoon, pentru aparate noi. A fost, de asemenea, analizată oferta pentru aeronava Rafale, produsă de grupul francez Dassault.
Preţul pentru cele 12 aeronave F-16 a fost stabilit la 628 milioane de euro, ele urmând să staţioneze la bazele aeriene de la Feteşti şi Câmpia Turzii, modernizate special pentru acest tip de avion.
Potrivit specialiştilor, România are nevoie de 48 de aeronave multirol, adică patru escadrile. În 2015, autorităţile române au anunţat intenţia de a mai achiziţiona şi alte aparate de tip F-16.
Ministrul Motoc declara, în luna februarie, că România intenţionează să cumpere încă 12 avioane F-16, anul acesta urmând să fie pregătite procedurile de atribuire a contractului pentru această a doua escadrilă.
În prezent, spaţiul aerian al României este apărat de aeronave supersonice de tip Mig-21 LancerR, de fabricaţie sovietică, modernizate în colaborare cu o firmă israeliană începând cu 1995.
De asemenea, Forţele Aeriene Române mai deţin avioane de antrenament subsonice IAR-99 Şoim şi Iak-52, ambele de fabricaţie românească, avioane de transport C-27J Spartan - de fabricaţie italienească, C-130 Hercules - de fabricaţie americană.
Armata Română mai are elicoptere IAR-330 Puma şi varianta modernizată IAR-330 Puma SOCAT, precum şi IAR-316 Alouette. Toate aceste elicoptere sunt de fabricaţie românească, produse sub licenţă franceză.
Totodată, în dotarea Forţelor Aeriene se află şi aparate de tip AN-30, produse în fosta Uniune Sovietică, folosite pentru fotografie aeriană şi cartografiere.