Conform Legii 153/2017 cu modificările şi completările ulterioare şi HG nr. 846/2017, preşedintele Camerei Deputaţilor are o indemnizaţie brută lunară de 21.850 lei; vicepreşedinţii Camerei - 20.330 lei; secretarii şi chestorii - 19.950 lei, iar liderii grupurilor parlamentare - 19.000 lei. Preşedinţii comisiilor permanente au o indemnizaţie brută lunară de 18.430 lei, iar deputaţii - 17.100 lei, scrie Agerpres.
Secretarul general are un salariu de bază de 20.194 lei şi un spor de condiţii vătămătoare de 3.029 lei. Secretarii generali adjuncţi au salariu de bază de 9.200 lei şi un spor de condiţii vătămătoare de 1.380 de lei, şefii de departament au un salariu de bază între 13.757 lei şi 15.433 lei, plus sporul de condiţii vătămătoare între 2.064 lei şi 2.315 lei, iar directorii generali au un salariu de bază între 13.079 lei şi 15.433 lei, la care se adaugă sporul de condiţii vătămătoare de 15%.
Consilierii parlamentari au un salariu de bază între 6.573 lei şi 10.368 lei, cu sporul de condiţii vătămătoare între 986 lei şi 1.555 lei. De asemenea, experţii parlamentari au salarii de bază între 5.988 lei şi 8.295 lei, plus sporul de condiţii vătămătoare de 15%. Cofetarii au salariul de bază 3.670 lei cu un spor de 551 lei, iar bucătarii au salariul de bază de 4.770 lei, cu sporul de 716 lei. Totodată, consilierii din cadrul birourilor parlamentare au un salariu de bază între 1.900 lei şi 7.661 lei, consultanţii - între 1.900 lei şi 3.900 lei, iar şoferii între 1.900 lei şi 2.259 lei.