Şeful statului a sesizat CCR asupra acestei legi în 4 iulie, arătând că, prin modul în care a fost adoptată, legea încalcă principiul bicameralismului, potrivit căruia dezbaterea parlamentară a unei propuneri legislative nu poate face abstracţie de evaluarea acesteia în plenul celor două Camere ale Parlamentului.
Preşedintele spune în sesizarea către CCR că în dezbaterile din Camera Deputaţilor au fost modificate şi adoptate o serie de reglementări esenţiale privind modul de executare a pedepselor privative de libertate, intervenţii legislative care nu au făcut deloc obiectul analizei primei Camere competente.