Curtea Constitutionala a Romaniei va judeca pe 6 mai contestatia PNL privind hotararea Senatului referitoare la rezultatul votului exprimat in urma cererii DNA de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a senatorului Dan Sova. Recent, presedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat ca votul in cazul solicitarii DNA de ridicare a imunitatii ar putea fi reluat.
Dupa ce responsabilitatea publicarii hotararii in cazul votului din 25 martie a fost pasata de la Biroul Permanent al Senatului la Comisia Juridica si invers, a fost in sfarsit publicata in Monitorul Oficial, asa cum ceruse CCR pe data de 8 aprilie. Odata publicata in M.O., hotararea a fost atacata la CCR de catre liberali. Augustin Zegrean a declarat ca, daca se va da o decizie de neconstitutionalitate, votul dat de senatori in 25 martie ar trebui reluat. "Daca hotararea nu e buna, va fi declarata ne-buna se va relua votul. Adica vor trebui sa rejudece cererea", a punctat Zegrean.
Jurnalistii au insistat si l-au intrebat pe seful CCR daca ar putea fi vorba de o reinterpretare a votului sau reluarea efectiva a acestuia.
"Pai altfel cum? Se reia totul de la capat. Pana acum, hotararile Parlamentului care au fost declarate neconstitutionale au fost refacute, s-au luat alte hotarari. Se reia totul de la capat. Voi ati vrea sa va spun acum asa: daca vine la noi dosarul acela (contestatia formulata de PNL - n.red.) si admitem, il aresteaza pe Sova. Nu pot sa va spun asa ceva, pentru ca nici nu-i adevarat. Deci se reia votul, se face alta hotarare", a punctat Zegrean.