"Nimeni nu este pe vecie într-o funcție. Atâta timp cât pot să fiu util într-o anumită funcție și încerc să fac tot ceea ce depinde de mine că să fiu util acelei echipe, când echipa consideră că nu mai are nevoie de mine, am să mă retrag. Nu s-a pus problema (remanierii - n.r.) până în acest moment", a spus ministrul, răspunzând unei întrebări după terminarea simpozionului ''Priorităţi actuale ale profesiilor juridice în înfăptuirea justiţiei''.
Cazanciuc a fost întrebat pe această temă după ce în presă au fost vehiculate informaţii potrivit cărora premierul Victor Ponta ar intenţiona să-l schimbe din funcţie pe actualul ministru al Justiţiei.