"Situația, în momentul de față, nu este una obișnuită și ea va trebui tratată ca atare, ca o situație excepțională. Poate va trebui să găsim soluții în funcție de decizia europeană, în funcție de capacitățile României acum și în viitor", a afirmat Cazanciuc la sediul CSM, scrie Agerpres.
Ministrul a explicat că statutul refugiaților nu a fost o temă de discuție în ședințele Consiliul JAI la care el a participat până acum.
"Formatul JAI are de regulă o agendă pentru miniștrii de Interne și o agendă pentru miniștrii de Justiție, uneori cu o agendă comună, pentru că atribuțiile sunt partajate în unele state membre între Interne și Justiție. Pe componenta de Justiție unde eu am participat, de fiecare dată nu a fost luată în discuție o asemenea chestiune, cel puțin până acum. O să vedem la următorul consiliu din 8 octombrie", a arătat Robert Cazanciuc.
În ceea ce privește cererile de azil în România, ministrul Justiției a precizat că acestea sunt tratate individual. "Pe această chestiune siriană a momentului, lucrurile trebuie văzute cred puțin diferit, fiind o situație fără precedent până acum în Europa", a adăugat el.