Secretarul Camerei Deputaţilor Ioana Bran a declarat, la finalul şedineţei Biroului Permament, că ministrul de Interne, Carmen Dan, se va adresa plenului în legătură cu pensionările şi reangajările din MAI.
"În conformitate cu prevederile art. 205 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, grupul parlamentar al PSD solicită participarea la şedinţa de plen din 16 octombrie, ora 16.00, a doamnei Carmen Dan — ministru al Afacerilor Interne şi propunem pentru dezbatere următoarea temă: situaţia creată de pensionarea şi reangajarea aceloraşi persoane în cadrul Ministerului Afacerilor Interne", potrivit solicitării semnate de liderul deputaţilor PSD, Ioan Munteanu şi aprobată de Biroul Permanent.
Discuţia legată de acest subiect a început după ce presa a relatat că mai mulţi ofiţeri ai MAI cumulează pensia şi salariul, după ce s-au pensionat pentru a fi reîncadraţi imediat pe posturile pe care le-au ocupat.
Pe 1 august, ministrul Carmen Dan declara că toţi cei cinci consilieri ai ei beneficiază, în paralel, de pensie şi de salariul corespunzător funcţiei de consilier. „Există o posibilitate legală de cumul a pensiei cu salariul(...) Eu, ca ministru, am luptat să încadrez în aceste funcţii oameni care au lucrat în Ministerul Afacerilor de Interne şi care au o anumită experienţă. Aşadar, a fost opţiunea mea de a angaja aceşti oameni, toţi cu un trecut profesional în MAI. Nu am adus oameni de pe stradă, oameni politici sau vreo rudă de-a mea”, a spus ministrul, citat de Mediafax.
PNL, USR şi PMP au depus, pe 19 septembrie la Secretariatul general al Birourilor Permanente reunite, o solicitare de constituire a unei comisii de anchetă privind situaţia din MAI, legată de situaţia creată de pensionarea şi reangajarea aceloraşi persoane în cadrul ministerului.