Dosarul lui Gregorian Bivolaru a fost înregistrat, luni, la Curtea de Apel Cluj, fiind stabilit primul termen de judecată în data de 10 mai 2016. Surse judiciare au declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că judecarea cauzei nu are legătură cu extrădarea acestuia din Franţa şi că, în cazul în care procedurile de extrădare nu vor fi finalizate, Gregorian Bivolaru va fi judecat în lipsă.
”Curtea de Apel Cluj a înregistrat, luni, dosarul în care Gregorian Bivolaru şi alte 19 persoane sunt judecate pentru trafic de persoane. Este vorba despre un apel la o sentinţă a Tribunalului Cluj din 2015 prin care Bivolaru fusese achitat într-un dosar de trafic de persoane, care este vechi, din 2007. Judecarea acestui dosar nu are legătură cu extrădarea lui Bivolaru din Franţa, dacă nu se vor finaliza procedurile de extrădare până în 10 mai, acesta va fi judecat în lipsă”, au spus sursele citate.
Tribunalul Cluj l-a achitat în februarie 2015 pe Gregorian Bivolaru în dosarul de trafic de persoane instrumentat de DIICOT şi în care acesta fusese trimis în judecată în 2007. Potrivit soluţiei judecătorilor Tribunalului Cluj, în dosarul de trafic de persoane instrumentat de DIICOT, Gregorian Bivolaru a fost achitat de patru infracţiuni, iar pentru alte şase infracţiuni de care era acuzat instanţa a dispus încetarea procesului penal, pe motiv că faptele s-au prescris.
"Dispune achitarea inculpatului Bivolaru Gregorian de sub învinuirea comiterii infracţiunilor de constituire a unei organizaţii cu caracter fascist (…) având în vedere că fapta nu era prevăzută de legea penală, de promovare a ideologiei fasciste, rasiste sau xenofobe, având în vedere că fapta nu era prevăzută de legea penală (…). Dispune achitarea inculpatului Bivolaru Gregorian de sub învinuirea comiterii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei unui stat străin, având în vedere că art.1 al.1 din O.U.G. 112/2001, care sancţiona fapta de trecere ilegală a frontierei unui stat străin, a fost abrogat. (…) Dispune achitarea inculpatului Bivolaru Gregorian de sub învinuirea comiterii infracţiunii de trafic de persoane", se arată în soluţia judecătorului.