CĂLIN POPESCU TĂRICEANU. Fostul preşedinte al PNL CĂLIN POPESCU TĂRICEANU şi-a dat demisia, miercuri, din organizaţia PNL Sector 1, a anunţat purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Cristina Pocora, informează MEDIAFAX.
CĂLIN POPESCU TĂRICEANU a confirmat, miercuri, pentru MEDIAFAX, faptul că şi-a prezentat demisia din PNL, menţionând că în cursul dimineţii i-a telefonat preşedintelui PNL, Crin Antonescu, "să accepte reluarea discuţiilor cu premierul, în sensul continuării USL", răspunsul acestuia fiind negativ.
El a precizat că a avut o discuţie în cursul dimineţii cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, legat de continuarea negocierilor din USL pentru a se ajunge la un comun acord.
"De dimineaţă i-am dat un telefon (preşedintelui PNL, Crin Antonescu - n.r.) în sensul celor declarate, să accepte reluarea discuţiilor cu primul ministru, în sensul continuării USL. Răspunsul său a fost unul negativ", a spus Tăriceanu.
CĂLIN POPESCU TĂRICEANU a menţionat că nu a mai discutat cu Antonescu despre intenţia sa de a demisiona din partid.
Decizia lui CĂLIN POPESCU TĂRICEANU apare în contextul în care acesta a lansat un apel, miercuri, către liderul PNL, Crin Antonescu, să revină asupra deciziei luate marţi şi să revină în USL, el precizând că miercuri dimineaţă a avut o discuţie cu Victor Ponta, care l-a asigurat că doreşte continuarea USL "în actuala formă".
""Nu voi accepta decizia luată ieri, deoarece eu aprecize că a fost luată pe baza unor afirmaţii false, a unor afirmaţii greşite care au fost furnizate colegilor mei şi aceştia au fost induşi în eroare. Am vorbit dimineaţă cu Victor Ponta şi l-am intrebat dacă doreşte să continuăm proiectul USL şi mi-a dat asigurări că vrea să continue proiectul USL în actuala formă. Îi solicit lui Crin Antonescu să revină asupra deciziei şi să revină în USL. Dragă Crin, dacă tu nu-ţi vei asuma tu această responsabilitate, atunci o voi face eu. Îi voi cere premierului Victor Ponta să-şi menţină toate angajamentele în cadrul USL, respectiv menţinerea tuturor poziţiilor în cadrul instituţiilor centrale şi locale, liste comune, candidat la prezidenţiale", a afirmat CĂLIN POPESCU TĂRICEANU.
Declaraţia lui CĂLIN POPESCU TĂRICEANU a stârnit valuri în PNL. Rând pe rând, liberalii din toată ţara s-au dezis de CĂLIN POPESCU TĂRICEANU.