Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, spune că nu a vorbit urât cu jurnaliştii şi că, oricum, aceştia l-au "agasat prin întrebări". Declaraţia vine după incidentul petrecut vineri la Brăila, în timpul unei conferinţe de presă, când oficialul a avut o reacţie violentă la adresa unei jurnaliste.
"N-am vorbit urât, ea a făcut nişte afirmaţii, efectiv m-a agasat prin întrebari, veneam după drum de peste 2000 km", s-a justificat Bunea Stancu.
"I-am replicat unde să-i trimit demisia şi am plecat, mi-am văzut de treaba mea. Ce au adăugat dânşii după e problema lor. Îmi cer scuze dacă am greşit, deocamdată mă ocup de zapadă", a mai spus Bunea Stancu la Realitatea TV.
Președintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu (PSD), care s-a întors, vineri, din concediu, a declarat, într-o conferință de presă la care a participat alături de ministrul Mircea Dușa, că a plecat în străinătate când "asfaltul era negru" și că își programase concediul în urmă cu şapte-opt luni. Ulterior, el a avut o ieşire violentă la adresa jurnaliştilor, ameninţând chiar că "le va da două picioare în gură".
Întrebat de jurnalişti despre concediul său de zece zile, Gheorghe Bunea Stancu a spus că este şi el om şi că nu și-a mai permis un concediu de mult timp, iar atunci când a plecat "asfaltul era negru".
"Eu credeam că mă întrebați dacă cunosc problemele județului, dacă m-am ocupat de ele, dacă mă interesează situația celor care m-au ales și mă așteptam să cunoașteți cum am stat cu concediul în ultimii ani. Dacă am plecat câteva zile din țară, am plecat în conformitate cu zilele legale, în baza unui bilet cumpărat cu 7-8 luni înainte. Când am plecat era negru asfaltul. Nu mi-am terminat concediul, dar având în vedere situația care a persistat în județ, am luat decizia să mă întorc. Eu cred că mi am făcut treaba”, a răspuns președintele CJ Brăila.
În momentul în care o jurnalistă l-a întrebat dacă își va da demisia, așa cum a procedat prefectul de Brăila, Gheorghi Obreja, criticat pentru modul în care a gestionat deszăpezirea în județul Brăila, preşedintele CJ a răspuns: "Nu știu de unde sunteți, dar dacă sunteți de la presă, vă rog să fiți politicoasă. Puneți mâna și citiți și vedeți legea cum se ajunge la Consiliu Județean. Am fost activ și dacă nu am fost aici".
La finalul conferinței de presă, Gheorghe Bunea Stancu s-a auzit în microfoanele aflate pe masă cum îi spune unei persoane din apropiere că nu stă de vorbă cu "niște fâțe". De asemenea, a fost auzită şi remarca "niște obraznici".
Ulterior, schimbul de replici cu jurnalista care l-a întrebat pe Bunea Stancu dacă își va da demisia a continuat la ieșirea din sala de conferință.
"Băi, să-ți trimit demisia, mă. Unde vrei să-ţi trimit demisia?", a întrebat-o Bunea Stancu pe jurnalistă.
"Domnule președinte, v-am vorbit frumos! Cum vă permiteți să vorbiți așa cu noi?", întreabă jurnalista, dar și un alt ziarist.
"Nu aveți pic de bun simț. Nesimțire", mai spune preşedintele CJ Brăila în timp ce părăsește sala.
Potrivit EVZ, şeful CJ Brăila a ameninţat chiar să îi va da jurnalistei două picioare în gură. „Niște obraznici, mă. Niște fâțe. Îi dau două picioare în gură. Băi, să-ți trimit demisia, mă. Niște nesimțiți. Nu aveți pic de bun simț”, a mai spus edilul, în timp ce părăsea sala de conferință.