Marţi, Eugen Teodorovici va prezida a doua reuniune a Consiliului UE pentru Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN), pe agenda căreia figurează, printre altele, adoptarea propunerii de compromis a preşedinţiei române privind Sistemul European de Supraveghere Financiară (ESFS).
De asemenea, Comisia Europeană va prezenta comunicarea "Către un proces decizional mai eficient şi mai democratic în domeniul politicii fiscale a UE".Documentul propune o foaie de parcurs pentru o tranziţie progresivă de la unanimitate la sistemul de vot cu majoritate calificată în anumite domenii ale politicii fiscale a UE.
Propunerea va fi şi principala temă a discuţiei bilaterale pe care ministrul Eugen Teodorovici o va avea luni cu comisarul european pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă, Pierre Moscovici.