Emailul este trimis pe 8 august 2017. Broidy îi atrage atenția lui Ed Royce că NU ar trebui să se întâlnească la București cu Laura Codruța Kovesi. El îl descurajează pe Royce să aibă această întâlnire. Și îi scrie:,,Aș vrea să vă atrag atenția asupra unei chestiuni care provoacă îngrijorarea profundă a premierului Sorin Grindeanu și a președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. Trimisul lui Obama, Ambasadorul Hans Klemm, și personalul lui v-au programat o întâlnire cu procurorul-general al DNA, Laura Codruța Kovesi.'' - anunță Broidy în email. Îi transmite că această întâlnire NU ar fi oportună.
Halucinant, lobbystul lui Dragnea ii spune lui Ed Royce, și cităm, din nou din email - ,,Kovesi este supusă în prezent unei evaluări extreme pentru tacticile pe care le-a folosit pe post de ,,luptă anticorupție”. A devenit clar că numele ,,anticorupție” a fost folosit pentru scopuri politice." Și continuă Broidy cu o informație halucinantă - ,,Se așteaptă demisia lui Kovesi sau schimbarea și punerea ei sub acuzare în următoarele 60 de zile. Recomand cu tărie să vă anulați întâlnirea cu Kovesi.''
Cozmin Guşă: Lobby-istul lui Dragnea încearcă prin abordări directe să denigreze lupta anti-corupţie
Adică, Broidy îi transmitea lui Ed Royce că, până la începutul lunii octombrie 2017, Kovesi nu va mai fi la conducerea Directiei Nationale Anticoruptie.
Dar războiul are implicatii mult mai adânci - New York Times a scris că șeful PSD i-ar fi oferit contracte militare unui agent de lobby corupt, pentru a intra în graţiile lui Donald Trump. Liderul PSD ar fi fost beneficiarul unei operaţiuni conduse de Elliot Broidy.
Operaţiunea prin care lideri acuzați de corupţie din întreaga lume au fost prezentați președintelui american, este descrisă în articol din New York Times. Iar unul dintre beneficiari este chiar Liviu Dragnea. Cotidianul american scrie despre liderul PSD că este un parlamentar acuzat de corupţie care a postat imagini pe contul sau de Facebook de la întâlnirea cu Donald Trump.
Iar în una dintre fotografii apare chiar Elliot Broidy. Jurnaliştii americani precizează că apropiatul lui Trump a fost acuzat în 2009 de devalizarea unui fond de pensii. Și-a recunoscut ina în fața judecătorilor, a semnat o întelegere de colaborare cu procurorii şi a plătit 18 milioane de dolari pentru a evita executarea pedepsei cu închisoarea. Întrebat despre legăturile cu Eliott Broidy, Liviu Dragnea a răspuns enigmatic chiar ieri că nu are nicio legatură deplasarea sa în SUA cu acele contracte
Anul trecut, în septembrie, ministrul Apărării, Mihai Fifor, s-a întâlnit la Washington cu același Broidy. Prânzul ar fi avut loc dupa întâlnirea ministrului Apararii cu reprezentanți a trei companii americane din domeniul industriei de apărare - Raytheon, Lockheed Martin si Bell Helicopters.