Potrivit platformei electorale, prezentată pe site-ul PRU, în cazul în care ar câştiga alegerile pentru Primăria Capitalei, Bogdan Diaconu îşi propune să interzică construirea "mega-moscheii".
"Voi interzice construcţia mega moscheii din Bucureşti. Pe perioada mandatului meu de Primar General al Capitalei, în Bucureşti, nu va călca picior de migrant musulman", se mai arată în document.
De asemenea liderul PRU, a cărui siglă este efigia lui Vlad Ţepeş, susţine că va face un audit la Primăria Generală, pentru a "dezvălui tot ce s-a furat" în 26 de ani. "Îi voi da pe mâna DNA pe vinovaţi. Banii furaţi vor fi recuperaţi şi folosiţi pentru nevoile bucureştenilor.
Voi verifica toate contractele Primăriei Generale, le voi rezilia pe cele incorecte şi voi supraveghea personal toate lucrările contractate pe banii Primăriei pentru a mă asigura că sunt efectuate eficient şi la preţul corect", se mai arată în programul candidatului PRU.