Singurul final al luptei între partidele din USL este că ţara este în criză. (...) Motivaţia lor este strict legată de funcţiile pe care vor să le ocupe în Guvern şi pornind de aici este inconştienţă în ceea ce priveşte stabilitatea economică, politică, volumul investiţiilor, numărul locurilor de muncă", a apreciat Anca Boagiu, întrebată care ar fi finalul conflictului din USL.
Ea a spus că nu ştie şi nu o interesează ce se va vota în Parlament în legătură cu componenţa Guvernului, singura imagine pe care partidele din USL şi-au făcut-o fiind aceea de "a se bate pe ciolane până nu mai pot".
"Ce vor vota ei în Parlament nu ştiu şi nu mă interesează, până la urmă să se bată pe ciolane până nu mai pot pentru că asta este singura imagine pe care şi-au creat-o, dar ar face bine să înceteze cu criza politică în ţară şi să guverneze. Au trecut doi ani în care ţara este în degringoladă totală şi această degringoladă este voit făcută pentru a acapara şi a schimba drumul consolidării instituţiilor statului", a adăugat Boagiu, întrebată dacă va vota şi ce va vota în Parlament în legătură cu componenţa Guvernului.