"Pericolul pe care îl reprezentau lunetiștii [trăgătorii ascunși] l-am simţit pe pielea mea. În seara de 7 ianuarie 1990, mă aflam pe o stradă întunecată din centrul capitalei - pe strada Londra, de fapt - şi mă îndreptam spre locuinţa unui prieten de familie, când am auzit o pocnitură şi un zgomot metalic venit dinspre partea de jos a zidului unei case prin faţa căreia treceam. Pe trotuar, în faţa mea, am văzut un glonţ. Când m-am aplecat să mă uit la el, un miliţian cu puşca în mână a alergat spre mine şi mi-a strigat să ies din lumina felinarului. Am lăsat glonţul şi m-am adăpostit la umbra unei maşini. După câteva minute, miliţianul, care se adăpostise și el după o maşină, s-a furişat către mine, a luat glonţul şi mi l-a dat. Era cald încă. „Ţine-l, ai fost la un pas de moarte. Trage cineva din blocul de vizavi şi încercăm să-l eliminăm”, mi-a spus. M-a întrebat ce făceam pe stradă la ora aceea şi i-am explicat că ma duc în vizită la un prieten. A întrebat cum îl cheamă pe prietenul meu şi ce număr are casa în care stă. Când i-am răspuns, şi-a dat seama, după accent, că nu eram român. Când i-am spus că sunt britanic şi-a făcut cruce şi a exclamat: „Dumnezeu te-a avut în pază în noaptea asta!” Din fericire, mă aflam la câţiva paşi de destinaţia mea. Miliţianul m-a însoţit până la poartă şi a dispărut apoi în întuneric. I-am strigat de departe: „Mulţumesc!”.", scrie Denis Deletant în România liberă.
Mai multe, pe Romania libera.
