E nevoie de tot satul ca să creşti un copil. E dictonul după care şi-au crescut soții Geoană copiii. Au mărturisit-o chiar ei.
"Înțelegem diferit iubirea. În familiile românești, iubirea e exagerată, îi sufocă, nu-i lasă să greșească, nu-i lasă să se murdărească, să se împiedice, să descopere multe lucruri. Încrederea înseamnă a-i da încredere, să spună lucruri. Ceea mai mare pedeapsă era când eram supărată, fetița era disperată. Dacă i-aș fi dat două palme la fund, nu era necăjită ca atunci când le spuneam că sunt supărată. Ei văd această diferență că orice ar fi ești mama lor și îi iubești, dar nu pot face orice", a declarat Mihaela Geoană.
Întelegerea şi dialogul au fost pietrele de temelie în familie, spune Mircea Geoană.
"Ne-am învățat în familie să luăm o problemă complicată și să o întoarcem pe toate fețele, un fel de plusuri și minusuri. Și copiii aveau un cuvânt de spus și un vot. Nu au fost situații puține în care m-au bătut cu 3-1 și Mihaela a simțit cum e să coalizeze părerea copiilor noștri", a spus Mircea Geoană.
Perioada petrecută de familia Geoană în Statele Unite ale Americii a marcat familia şi după întoarcerea în țară.
"Este o diferență între culturile americană și română. În America erau niște reguli. O oră era de televizor. Toți părinții aveau această regulă. Aici aveau o oră pe zi, ceilalți copii cât voiau", a mai spus Mihaela Geoană.
Mircea Geoană a mărturisit că a fi politician e cea mai grea provocare.
"Una e tensiunea din lumea diplomatică, alta e duritatea sportului de contact care se numeste politica. Am încercat să nu importăm asta acasa din grija pentru copii", a precizat Mircea Geoană.