Traian Băsescu a declarat că, astăzi, în zi de sărbătoare, când sărbătorim 96 de ani de la unirea Basarabiei cu ţara mamă, România, a invitat la Palatul Cotroceni români de peste Prut, pentru a le oferi un semn de recunoştinţă pentru tot ceea ce au realizat pentru a promova limba, cultura şi spiritualitatea românească în Republica Moldova.
"Ziua de 27 martie reprezintă o importanţă în istoria naţiunii române, iar unirea tuturor românilor într-un singur stat a fost un ideal la care poporul român a aspirat veacuri întregi. Nu avem voie să uităm că Basarabia a fost prima provincie care în 1918 a făcut pasul spre înfăptuirea României mari", a spus şeful statului.
Preşedintele a arătat că, astăzi, "suntem împărţiţi în două state, dar suntem acelaşi popor", iar românii de peste Prut fac parte din corpul naţiunii române. "De aceea, am afirmat întotdeauna, cu convingere, că trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a fi din nou împreună", a continuat Băsescu, arătând că românii şi moldovenii au o "relaţie de sânge", vorbesc aceeaşi limbă şi vor ca între state să existe această relaţie unică care să îi permită să fie cât mai aproape unii de alţii.
Şeful statului a mai arătat că România respectă Republica Moldova şi pe cetăţenii ei, indiferent de etnie, la fel cum îi preţuieşte pe toţi cetăţenii români. "Şi în România există minoritari ruşi, care se bucură de toate condiţiile necesare, la standarde europene, pentru a-şi păstra specificul, limba, identitatea spirituală, pentru că această diversitate culturală contribuie la împlinirea statului român", a menţionat Traian Băsescu.
Preşedintele a mai declarat că susţinem integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, pentru că vrem ca toţi românii să se bucure de aceleaşi drepturi şi libertăţi pe care Uniunea le garantează cetăţenilor săi.
"Vom continua să sprijinim spiritualitatea şi cultura românească în Basarabia, sunt convins că sunt foarte mulţi români basarabeni care ar merita să fie astăzi, aici, în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, pentru a fi decoraţi. Este pentru mine un adevăr că fără devotamentul dascălilor, că fără implicarea scriitorilor şi jurnaliştilor, fără dăruirea preoţilor români şi a celor care se bucură cu credinţă, în apărarea a ceea ce aparţine neamului românesc, nu putem realiza idealul unirii, care ne obligă să privim cu încredere spre un viitor comun", a spus şeful statului, mulţumind pentru tot ceea ce aceştia au făcut pentru românism, pentru România şi Republica Moldova.