"În sufletul meu, eu voi rămâne un unionist fără rezerve. Am exprimat acest punct de vedere. În acelaşi timp, ideea reunificării poate fi văzută ca şi o alternativă la un mers, un parcurs îndelungat până la intrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. România este în UE, iar eu vă spun deschis: dacă vreodată veţi avea probleme în parcursul către Uniunea Europeană, veţi constata că au devenit insurmontabile aceste lucruri, nu ştiu când vor fi, sunaţi la Bucureşti, şi spuneţi «Vrem să ne unim» şi se va întâmpla. Dar asta trebuie să o vrea cetăţenii Republicii Moldova, pentru că în România, sentimentul pro-unionist este în jur de 80%", a spus Băsescu.
Traian Băsescu a arătat că, "indiferent cine va fi preşedintele României, indiferent că la guvernare se va afla un partid de stânga sau un partid de dreapta", va susţine această unire, pentru că din punctul de vedere al sentimentelor faţă de Republica Moldova, românii sunt prounionişti.
Preşedintele a arătat că cetăţenii Republicii Moldova, din sondaje, nu doresc, în majoritatea lor, unificarea celor două state româneşti şi aceasta nu se poate face cu forţa, nu poate fi decât un act de voinţă a cetăţenilor de pe ambele maluri ale Prutului.
"Deocamdată, doar de pe un mal există acest sentiment", a spus preşedintele. Şeful statului s-a declarat convins că această "ofertă" de unire a Republicii Molvova cu România va fi menţinută şi de viitorul preşedinte şi de viitorul Guvern.
Şeful statului a reiterat ideea că îşi doreşte, la finalul mandatului, să ceară cetăţenia moldoveană. Băsescu a menţionat că şi-ar dori şi acum să facă acest lucru, dar nu ştie "dacă nu generează, cumva nişte dispute politice".
"După ce îmi termin mandatul, voi face toate demersurile pentru a primi cetăţenia moldoveană", a spus şeful statului, adăugând că simte în suflet că este şi cetăţean al Republicii Moldova.