Preşedintele Traian Băsescu a decorat, joi, într-o ceremonie la Palatul Cotroceni, mai multe personalităţi culturale şi ale vieţii civile, între care Horia Roman Patapievici.
Între cei decoraţi de şeful statului se numără de asemenea Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu, Călin Peter Netzer.
În cadrul ceremoniei care a avut loc la Palatul Cotroceni, preşedintele i-a conferit Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de ofiţer profesorului universitar doctor Gabriel Liiceanu "în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa activitate, pentru capacitatea managerială dovedită prin care a deschis iubitorilor de carte noi posibilităţi de a avea acces la cultură, fiind un model pentru tânăra generaţie".
Preşedintele Traian Băsescu a mai acordat Ordinul Naţional "Serviciul credincios" în grad de cavaler scriitorului Horia Roman Patapievici "în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia avută în domeniul istoriei ideilor, pentru talentul şi originalitatea dovedite în cercetarea marilor teme ale culturii contemporane contribuind pe această cale la animarea vieţii intelectuale româneşti şi la promovarea libertăţii de gândire şi exprimare în acord cu principiile democraţiei".
Un decret de decorare a lui Patapievici cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler a fost publicat în Monitorul Oficial în octombrie 2010. Potrivit decretului publicat la acel moment în Monitorul Oficial, decoraţia i-a fost acordată lui Patapievici la propunerea ministrului Culturii, "în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia avută în domeniul istoriei ideilor, pentru talentul şi originalitatea dovedite în cercetarea marilor teme ale culturii contemporane, contribuind, pe această cale, la animarea vieţii intelectuale româneşti şi la promovarea libertăţii de gândire şi exprimare în acord cu principiile democraţiei".
Horia-Roman Patapievici era la acel moment preşedintele ICR.
Preşedinţia nu a confirmat că decoraţia care i-a fost înmânată vineri lui Patapievici este cea conferită în 2010.
În cadrul ceremoniei de vineri de la Palatul Cotroceni, şeful statului l-a decorat de asemenea pe regizorul Călin Peter Netzer cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler, "în semn de înaltă apreciere pentru excepţionala sa dăruire artistică încununată prin premierea filmului «Poziţia copilului» cu Trofeul Ursul de Aur la cea de-a 63-a ediţie a Festivalului de Film de la Berlin, pentru activitatea regizorală şi contribuţia remarcabilă în promovarea cinematografiei româneşti atât în ţară, cât şi în străinătate, ca exponent al tinerei generaţii de regizori români".
Preşedintele Traian Băsescu i-a mai conferit directorului Muzeului Naţional Cotroceni, Adina Renţea, Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Ofiţer "în semn de înaltă apreciere pentru competenţa şi profesionalismul dovedite de-a lungul timpului în conservarea şi patrimoniului cultural naţional, pentru implicarea activă în organizarea unor evenimente culturale de înaltă ţinută la Palatul Cotroceni".
În cadrul aceleiaşi ceremonii, şeful statului i-a conferit Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Comandor scriitorului şi criticului literar Dan C. Mihăilescu, Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Cavaler criticului muzical Dumitru Avakian şi realizatorului de programe Radio România Cultural Teodora Stanciu, "în semn de înaltă apreciere pentru competenţa şi profesionalismul dovedite de-a lungul timpului în promovarea valorilor perene ale culturii româneşti, pentru implicarea directă şi constantă în organizarea şi promovarea acţiunilor organizate la Palatul Cotroceni în cadrul programului «Cotroceni - porţi deschise culturii»".
Băsescu: "Preşedintele doar recunoaşte merite, şi nu o face în numele lui, ci în numele naţiunii"
"Sunt în faţa unei părţi a intelectualităţii române pe care tot timpul am încercat să o înţeleg în exigenţele ei, chiar dacă nu am înţeles-o întotdeauna în scrisul ei, în opera ei, în întâmplările culturale pe care le-a generat. Asta nu e vina lor, ci a mea. Nu am niciun complex pentru intelectualitatea din România pentru că sunt convins că niciunul dintre ei nu ar conduce un vapor. Fiecare la ce ne pricepem. Evenimentul de azi e un semn de recunoştinţă, nu neapărat a preşedintelui. Mulţi confundă un moment de decorare cu momentul în care preşedintele oferă ceva. Nu. Preşedintele doar recunoaşte merite şi nu o face în numele lui, ci în numele naţiunii pe care oamenii decoraţi o servesc. Astăzi avem oameni care au făcut ca pentru cititorii români marile opere ale lumii să nu rămână străine, oameni care generează idei de valoare, idei pe care prea puţini suntem pregătiţi să le punem în aplicare sau să le valorificăm", a spus Băsescu.