Principalii candidați ai PRU la alegerile locale din 2016 vor fi anunțați în cadrul primului Congres al partidului, care va avea loc pe 24 ianuarie, la Rompexpo București. În cadrul aceluiași eveniment vor fi anunțați candidații pentru sectoarele din București.
"Lansarea candidatului PRU pentru Primăria Generală va avea loc separat la finalul lunii februarie, decizia în acest sens urmând a fi luată după Congres. Pe lista finală a posibililor candidați ai PRU pentru Primăria Generală se află Augustin Hagiu, prim-vicepreședinte al formațiunii, un lider recunoscut pe plan național și internațional în domeniul transporturilor", se precizează în comunicatul de presă al PRU.
De asemenea, în cadrul Congresului PRU vor fi aleși atât președintele, cât și structurile de conducere la nivel național și vor fi stabilite obiectivele partidului pentru anul în curs.