"Dacă noi ieșim de la guvernare, nu se creează o criză politică, există formule de majoritate, se vor face. Părerea mea de rău este că acest proiect foarte costisitor pe noi, cel puțin pe liberali, ne-a costat foarte mult, că nimeni nu a luat de guler PSD să-l întrebe de ce v-ați aliat cu liberalii. O dată pentru că electoratul PSD, cu tot respectul, în general, nu are acest tip de raportare, este mai puțin exigent, este pe logica 'lasă că știu ei ce fac'; doi, asocierea PSD cu PNL nu ridica nicio problemă nimănui pentru că nu PSD avea în mod istoric de reproșat sau alegătorii PSD aveau de reproșat. Cu electoratul PNL a fost mult mai complicat. Noi vreme de 18—20 de ani am fost partide aflate în confruntare politică din toate punctele de vedere", a spus Antonescu la întâlnirea cu reprezentanți ai comunității românești din Austria, potrivit agerpres.ro.