Agenţia Naţională de Integritate a făcut marţi precizări cu privire la starea de incompatibilitate şi conflictul interese în care s-a aflat primarul Sectorului 1, explicând faptul că incidentele de integritate reţinute în cazul Clotilde Armand nu se referă la sporul de 25% de care beneficiază primarii care implementează proiecte europene.
Conform ANI, distinct de acest spor de 25%, Clotilde Armand şi-a majorat indemnizaţia lunară cu până la 30% ca urmare a numirii sale în funcţia de manager de proiect.
Precizările vin după ce primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, i-a luat apărarea colegei sale de la Sectorul 1, susţinând că primarii care gestionează fonduri europene primesc un spor de 25% şi a apreciat că aceştia ar putea să fie manageri de proiect, atâta timp cât se îndeplinesc nişte condiţii.
Clotilde Armand, scandal monstru în fața ANI: Am aflat din comunicat că a fost sesizat Parchetul. Cine a depus plângerea
Agenţia Naţională de Integritate a făcut marţi precizări în cazul Clotilde Armand, "având în vedere o serie de declaraţii lansate în spaţiul public, potrivit cărora activitatea de evaluare a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese de către inspectorii de integritate ar avea un caracter ambiguu".
Conform ANI, inspectorii de integritate au reţinut în acest caz starea de incompatibilitate precum şi existenţa conflictului de interese în materie administrativă strict cu privire la dispoziţiile emise de către Clotilde Armand în cadrul proiectului "Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie".
De asemenea, ANI aduce lămuriri şi cu privire la sporul de 25% din salariu de care beneficiază primarii care derulează proiecte cu fonduri europene.
Clotilde Armand, reclamată de ANI - Și-a majorat ABUZIV indemnizația! Parchetul General a fost sesizat
"Precizăm că aceste incidente de integritate nu au fost reţinute în privinţa dispoziţiilor emise de persoana evaluată în baza art. 16, alin. (2) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Ca efect al acestui act normativ, indemnizaţiile lunare ale tuturor primarilor care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile se majorează cu până la 25% prin efectul legii, fără obligaţia ca aceştia să deţină calitatea de manager în cadrul acelor proiecte. Distinct de acest spor de 25%, persoana evaluată şi-a majorat indemnizaţia lunară cu până la 30% ca urmare a numirii în funcţia de manager de proiect, fapt ce a generat producerea incidentelor de integritate în materie administrativă, reţinute în baza prevederilor art. 76 alin. (1) şi ale art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003", afirmă ANI.
În plus, a fost luată în considerare cazuistica ANI confirmată de-a lungul timpului de organele competente.
Pe de altă parte, ANI spune că primarul Clotilde Armand a fost informată de către inspectorul de caz la data de 22 iulie 2022 cu privire la declanşarea activităţii de evaluare, fiindu-i aduse la cunoştinţă drepturile cu privire la consultarea dosarului pe tot parcursul activităţii de evaluare.
Ulterior, la data de 4 august 2022, a fost înregistrată la dosar împuternicirea avocaţială, precum şi solicitarea ca adresele de corespondenţă să se transmită la adresa cabinetului avocaţial.
În continuare, la data de 20 septembrie 2022, inspectorul de integritate a informat-o din nou pe Clotilde Armand cu privire la elementele identificate până la acel moment şi a solicitat un punct de vedere privind situaţiile de incompatibilitate şi conflict de interese administrativ. În data de 10 octombrie 2022, prin reprezentantul ales, Clotilde Armand a transmis pe adresa de e-mail a Agenţiei un punct de vedere cu privire la constatările inspectorului de integritate.
"Precizăm că pe toată durata activităţii de evaluare persoana evaluată nu a solicitat accesul la dosar sau prezenţa sa la sediul ANI, toate comunicările cu aceasta fiind purtate conform cronologiei prezentate mai sus. Menţionăm că raportul de evaluare a fost transmis persoanei evaluate cu respectarea termenului prevăzut la art. 21, alin. (4) din Legea nr. 176/2010 la adresa poştală indicată de reprezentantul legal", precizează ANI.
Prefectul Capitalei va ataca în contencios administrativ dispoziţiile prin care primarul Sectorului 1 și-a acordat sporuri
ANI a stabilit că primarul Sectorului 1 s-a aflat în conflict de interese şi incompatibilitate, fiind sesizat şi Parchetul General în legătură cu săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane.
Potrivit ANI, în exercitarea atribuţiilor de primar, Clotilde Armand a semnat dispoziţiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului "Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie", finanţat din fonduri europene şi care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 lei, încălcând astfel prevederi din Legea nr. 161/2003.