Numai că președintele Klaus Iohannis, care tocmai și-a anunțat intenția de a candida pentru un nou mandat în fruntea statului, l-a fixat pe post de “țintă-piept”. Face zilnic declarații împotriva președintelui PSD pe care-l numește “infractor” și “penal”. Până și Laura Codruța Kovesi, aflată într-o stare de ilegalitate profundă, constituțională, a scos capul și a început să comenteze intențiile și strategia PSD. Făcându-se că uită cele 122 de achitări în mari dosare instrumentate în ultimii doi ani, șefa DNA continuă să se prezinte în presa străină ca un redutabil manager al luptei anticorupție, în cea mai “coruptă” țară din Europa, scrie Andronic.
În tot acest timp, strategia PSD se bazează pe ideea că Liviu Dragnea este victima Sistemului! S-a spus că Liviu Dragnea a fost condamnat mai mult de Stradă și de adversarii lui politici, mai puțin de judecători. Este posibil, pentru că ceea ce am descris ca fiind un mecanism infernal format din procurori-judecători-politicieni-servicii secrete în serialul Operațiunea “Noi Suntem Statul” nu a dispărut peste noapte! Chiar dacă s-au făcut pași importanți înspre “dezlegarea” judecătorilor, este greu de presupus că un sistem de relații, complicități, protocoale secrete și dosare instrumentate la comandă nu a creat un arc peste timp.
Citește continuarea pe evz.ro.