Redăm, în continuare, un fragment din articolulu semnat de Pleşu:
"În principiu, PNL ar fi trebuit să fie, din punctul meu de vedere, opţiunea politică salvatoare, în condiţiile în care PSD continuă să domine scena cu un aplomb descurajant.
Echipa pesedistă, o echipă de penali aroganţi, şmecheri de gaşcă, cumetri de „aranjamente” lucrative, activişti obraznici stă cocoţată în vîrful sondajelor (e drept, cu sprijinul unui electorat cu criterii abisale şi pe fondul unui masiv absenteism la urne). Dar ideea că singura formă de a scăpa de lup este să votezi o ogradă de oi agitate nu mi se pare rentabilă… Mă aşteptam să am (să mi se livreze) o puzderie de argumente în favoarea partidului liberal. Nu fumigene triumfaliste („niciodată n-am fost aşa puternici”, „avem cel mai riguros program pentru viitoarea guvernare”, „Dumnezeu e liberal”, „avem un suport tot mai mare din partea populaţiei”, „oferim un mesaj clar de profesionalism”), nu penibile gîfîieli „tactice” (Denise Rifai ca soluţie de avarie, un rol pe care are meritul de a-l fi refuzat), nu victimizări insolente (noi vrem binele, dar suntem singuri şi ghinionişti).
Doamnele şi domnii liberali trebuiau mai demult să se întrebe dacă au membri pe măsura prestigiului marilor fondatori. Evident, nu putem produce la comandă garnituri de tipul Brătienilor, Ghiculeştilor, Rosetteştilor. Nu putem da peste noapte un Kogălniceanu sau un Spiru Haret. Dar n-ar fi de lepădat inşi ceva mai de ispravă, mai ţanţoşi, mai profilaţi, decît Ilie Bolojan, Mihai Barbu, Florian Roman, Florin Alexandru Alexe, Buşoi, Buda, Ben Oni Ardelean ş.a.m.d. Să nu se supere domnii de mai sus. Poate sunt oameni cumsecade şi pricepuţi. Dar prea n-a auzit nimeni de ei şi de marea majoritate a colegilor lor. Pe unii dintre aceşti colegi se întîmplă, e drept, să-i cunosc, dar şi ei par scufundaţi în inexpresive penumbre, în vreme ce alţii au „defectat” pe la ALDE (încropeala oportunistă a unui mediocru veleitar, înconjurat de „simpatizanţi” asemenea)".
Continuarea, pe Adevarul.ro
