Ministerul român de Externe a anunțat, miercuri, că ambasadorul iordanian și-a încheiat mandatul și nu a fost retras de la post, așa cum a vehiculat presa anterior.
”Cu privire la știrea apărută în mass-media conform căreia Iordania și-ar retrage ambasadorul din România, precizăm că Excelența Sa domnul Saker Malkawi, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Regatului Hașemit al Iordaniei în România, și-a prezentat scrisorile de acreditare la data de 21 octombrie 2014 și, recent, conform uzanțelor diplomatice, a anunțat MAE despre încheierea mandatului său în țara noastră. A solicitat, de asemenea, conform cutumelor diplomatice, întrevederi de rămas bun la Președintele României, prim-ministrul României și ministrul afacerilor externe. Precizăm, de asemenea, că elementele vehiculate în spațiul public cu privire la o 'retragere' a ambasadorului Regatului Hașemit al Iordaniei la București se bazează pe informații false.”
Informația potrivit căreia diplomatul ar fi fost retras de la post a fost vehiculată de Sputniknews, care cita presa guvernamentală de la Amman.
Potrivit informației, Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei ar fi aprobat o decizie privind retragerea ambasadorului de la București, începând cu 1 iunie.
În martie, Regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, și-a anulat vizita oficială în România după anunțul premierului Viorica Dăncilă.
”Majestatea sa, Regele Abdullah al II-lea, anulează vizita în România programată pentru luni, în semn de solidaritate cu Ierusalimul”, a anunțat ministerul de externe iordanian, la momentul respectiv.
Iordania este casa unei importante comunități palestiniene și custodele locurilor sfinte musulmane din Ierusalim.
Ambasada Israelului: "Ne exprimăm speranţa ca Ambasada României să se mute la Ierusalim"
Nu a fost singura reacție după bomba diplomatică lansată de Dăncilă.
Anunțul premierului, aplaudat de premierul israelian Benjamin Netanyahu, a declanșat protestul oficialilor palestinieni, care au acuzat o ”încălcare flagrantă a drepturilor palestinienilor, a dreptului internațional și a rezoluțiilor ONU”.
Ambasadorul palestinian la București a sugerat la rândul său că România ar putea să nu mai beneficieze de sprijinul statelor arabe în tentativa de a obține un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că ambasada României din Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim.
Dăncilă aruncă o bombă diplomatică
Prim-ministrul a făcut afirmaţia duminică, la Conferinţa Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC), care are loc în Statele Unite ale Americii, unde a efectuat o vizită de câteva zile.
„După cum ştim preşedintele Donald Trump a deschis ambasada SUA la Ierusalim. Acest pas admirabil şi curajos ne-a impresionat pe mine, Guvernul meu şi poporul român. Mutarea ambasadei americane este emblematică şi demonstrează legătura puternică a valorilor dintre poporul american şi el israelian. De asemenea, acest gest a lansat la nivel internaţional un proces de reflecţie. Guvernul României a iniţiat de atunci un proces de evaluare a oportunităţii mutării ambasadei României la Ierusalim. De aceea, sunt încântată să anunţ astăzi (duminică-n.r) în faţa audienţei AIPAC, că după finalizarea analizei de către toţi actorii constituţionali implicaţi în procesul decizional din ţara mea şi în deplin consens, eu, ca prim-ministru al României şi Guvernul pe care îl conduc, vom muta ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului”, a declarat Viorica Dăncilă.
Ea a fost criticată dur de președintele Klaus Iohannis.
"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, consideră că, prin declarațiile susținute astăzi referitoare la mutarea Ambasadei României la Ierusalim, Prim-ministrul Viorica Dăncilă demonstrează, încă o dată, totala sa ignoranță în domeniul politicii externe și în ceea ce privește luarea unor decizii importante ale statului român. Din dorința de a-și revendica o decizie care nu aparține doar Guvernului României, așa cum dorește să lase impresia, Prim-ministrul Viorica Dăncilă se grăbește să facă anunțuri publice fără să existe o decizie în acest sens”, a spus Iohannis.
În mod bizar, Dăncilă a apărut ulterior la un post de televiziune pentru a spune că a făcut afirmația privind mutarea ambasadei la Ierusalim în nume personal.
Primul anunț oficial pe tema mutării ambasadei României la Ierusalim, după modelul impus de Donald Trump, fost făcut de Liviu Dragnea, în aprilie 2018.
"Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Poate părea un lucru puţin important. Are valoare simbolică uriaşă acest gest al nostru, în primul rând o valoare simbolică pentru un stat care are o influenţă nemaipomenită în lume, un stat, Israelul, cu care noi avem relaţii speciale de foarte mulţi ani, un stat în care sunt peste 500.000 de români, are o valoare foarte mare pentru administraţia americană. Suntem practic a doua ţară care facem acest lucru. Mutarea ambasadei la Ierusalim poate şi cred că va aduce nişte beneficii pe termen şi scurs, şi mediu şi lung pentru România. Trebuie să folosim această şansă uriaşă”, a declarat Liviu Dragnea, la un post TV.
Ulterior, după criticile președintelui Klaus Iohannis, MAE a început un proces de evaluare a oportunității măsurii.
Mai multe critici au venit din partea oficialilor palestinieni, dar și din partea aliaților din UE, care, în mod oficial, își mențin ambasadele la Tel Aviv.