Alexandru Cumpănaşu: Relaţia României cu China s-a schimbat. Acordurile economice merg mai departe
"România trebuie să fie foarte atentă. Când vrei să joci cu marile puteri şi vrei să joci cu mai multe mari puteri, trebuie să fii foarte clar pe ce teritoriu vrei să joci. Dacă cu Statele Unite ai o politică de securitate, nu mai trebuie să ai cu nimeni altceva", a afirmat Alexandru Cumpănaşu.
Potrivit realizatorului emisiunii "Ambasador România", China este o putere economică importantă care investeşte peste tot în lume, şi în Europa, şi în România.
Potrivit realizatorului emisiunii "Ambasador România", China este o putere economică importantă care investeşte peste tot în lume, şi în Europa, şi în România.
"Contează foarte mult ca China, ca super-putere a lumii, să fie un partener economic şi să avem o relaţie foarte bună, însă o relaţie foarte clar delimitată. Adică, până unde merge din punct de vedere economic şi din punctul de vedere al securităţii. Aici este problema pe care o sesizez când vine vorba de partenerii Occidentali şi de relaţia cu China. Dar China rămâne o super-putere economică a lumii, a doua putere militară a lumii. Este în expansiune şi cred că în foarte scurt timp va ajunge să egaleze Statele Unite ca putere economică şi militară. Nu poţi să o ignori", a detaliat Alexandru Cumpănaşu.