1. E un cîştig dacă nu vom avea o criză constituţională şi există o majoritate clară şi rezultată din alegeri, şi nu din manipularea constituţională, ca sub Traian Băsescu. Sunt penibili cei care aşteaptă ca preşedintele să întoarcă radical rezultatul alegerilor împachetînd o majoritate din partide mici, eventual şi cu un nou UNPR recrutat de servicii din cei şantajabili. Abia crearea unui nou UNPR ne-ar da înapoi. Sigur, e trist că după ce noi am luat ţara de la PSD în 1996, 2004 şi 2014 prin campanii eroice, pentru mine soldate cu zeci de procese, unii le-au dat-o înapoi. Dar votantul are totdeauna dreptate. Nimeni nu trebuie culpabilizat pentru cum a votat sau că nu a votat.
2. E un cîştig că Ghiţă, Ninel Peia şi Maria Munteanu nu sunt în Parlament şi de fapt nu există partid antisistem. Sigur că mai gîndesc şi alţii ca ei, dar să fie o lecţie pentru toţi, discursul radical nu e popular, cine serveşte drept coadă de topor la alţii va ajunge pe foc.
3. Trebuie culpabilizaţi cei care au retras practic dreptul de vot, prin legislaţia electorală, unui mare număr de oameni. Guvernul tehnocrat a făcut comisia de tăiat hîrtii fără să afle ce am scris pe larg pe România curată şi am transmis şi preşedinţiei, că în România peste un milion de oameni locuiesc în altă localitate fără a-şi face rezidenţa, că se cer prea multe acte ca să schimbi buletinul. Listele speciale au dispărut şi aceşti oameni au fost efectiv eliminaţi. La fel şi majoritatea celor din diaspora, eliminată de majoritatea PSD de două ori, odată că puteam alege toţi 4 milioane doar şase oameni, şi pe urmă că numai cei cu case şi slujbe (ca mine) au acte de rezidenţă. Noi suntem o minoritate în cele patru milioane din diaspora, cînd nu le-aţi mai dat voie să voteze fără act de rezidenţă aţi eliminat majoritatea.
4. E bine că a intrat USR în Parlament, dar nu a făcut decît să ia voturi de la PNL, după cum am prezis de cînd s-a materializat proiectul Cioloş şi am scris aici că m-aş mira ca vreun securist sforar ca ăla care a făcut planul ăsta să se dovedească un strateg electoral bun. De, greu să fii şi contra sistemului, şi de partea lui şi nu prea ai cum să ajungi la 50 la sută pe calea asta. Ba nici la 30, scor istoric prost pentru PNL plus PDL plus USR. De fapt aţi făcut ca şi cu ADR-ul data trecută, cînd v-am spus că Forţa Civică plus Noua Republică plus PDL egal mai puţine voturi ca PDL singur.
5. Nicuşor se înşeală cînd spune că e prima dată cînd intră un partid din societatea civilă în Parlament pe cont propriu, am mai avut şi PAC, şi PP-DD care nu mai există azi.
6. Cîştigul e mai ales prin unii oameni noi intraţi în USR. Dan Barna într-o comisie de economie, Mihai Goţiu într-una de mediu, Cătălin Drulă la revizuit proiectele guvernului despre infrastructură în Parlament sunt mult peste calitatea pe care o avea PNL, dacă au reuşit să intre. S-a făcut un compromis mare cu sistemul însă ca aceşti oameni să ajungă acolo, şi au o mare obligaţie să ne arate că sunt autonomi, în ciuda ajutorului primit în campanie de la cine nu trebuie, şi să scoată USR din alte sfere de influenţă.
7. Klaus Iohannis a reuşit de la şaptezeci la sută încredere în ianuarie 2015 să ajungă la vreo 20 la sută cît au luat acum liberalii şi viitorul lui mandat devine problematic de tot. Cum nu cred că şi-a propus să distrugă PNL prin USR- asta a apărut ca plan de recuperare a USR de la societatea civilă doar după locale, prin tehnocraţie şi serviciile aferente- e ceva să faci praf majoritatea strînsă de noi cu riscuri în noiembrie 2014. Sigur, votanţii sunt inconstanţi şi au avut aşteptări prea mari, nu el s-a dovedit un ţepar. Lucrul bine făcut îl vor plăti alţii, că preşedintele nu demisionează.
8. Cine e incompetent dispare. Am spus PNL din 1999 încoace că e nevoie de vot preferenţial, astfel ca votanţii să poată schimba locul candidaţilor pe liste. Ponta şi Hunor au fost contra data trecută, dar nici PNL nu a împins acest proiect. PNL avea azi 35 la sută şi nu exista USR dacă îi punea la coada listei pe candidaţii de acolo. De restul s-ar fi ocupat votanţii, care ar fi făcut singuri ce ei nu au fost în stare să facă, să reformeze resursele umane.
9. După cum am prezis, tehnocraţii, pe care i-am ajutat din toată inima de la primul program, mult mai mult decît se ştie, inegali şi per ansamblu slabi se vor diferenţia imediat. Ăia buni precum Cristiana Palmer, Dragoş Tudorache sau Raluca Prună au deja slujbe la ONU şi UE. Ăia cu ochi albaştri vor fi recuperaţi, nu-mi fac griji. Unii şi-au aranjat rentele în trei luni de guvernare, ajunge atîta.
10. Societatea civilă a fost marea ţintă în aceste alegeri, de la campania anti-Soros la listele negre paralele produse de fostul meu şofer şi circulate de presa securistă cu largheţe ca să confuzeze lumea (şi care nu le-au ajutat nimic). Eu am făcut o singură emisiune de televiziune, dar am atras tot atîta ură şi invective ca şi cînd aş fi fost acolo. Şi totuşi societatea civilă e ce rămîne şi trebuie să crească. Ca mîine putem avea nevoie să vă chemăm să apăraţi DNA sau legile anticorupţie, să vă văd atunci dacă sunteţi aşa activi ca pe Facebook campania asta, cînd v-aţi ferit de realitate cu toată energia.