Cele mai importante oraşe în care se se organizează alegeri pentru ocuparea funcţiei de primar sunt Craiova şi Târgu Jiu, oraşe reşedinţă de judeţ.
La Craiova, Lia Vasilescu, primarul ales, a demisionat după alegerile parlamentar, când a obţinut un post de deputat. Apoi, a fost numită ministru al Muncii şi Justiţiei Sociale, conform Mediafax.
La Craiova, candidatul PSD este Mihail Genoiu, cel care a ocupat funcţia de primar interimar, după demisia lui Vasilescu. PNL merge în cursă cu Mario Oprea, liderul senatorilor formaţiunii, iar USR îl propune pe deputatul Adrian Prisnel.
Tot pentru un loc în Parlament, a demisionat şi Florin Cârciumaru din funcţia de primar al municipiului Târgu Jiu. Cârciumaru a lăsat postul de la primărie vacant, după ce a obţinut unul în Senatul României. Pe scaunul de primar al municipiului Târgu Jiu se bat din partea PSD viceprimarul Aurel Popescu, cel care a asigurat intermatul după demisia lui Cârciumaru, iar din partea PNL, candidatul este Marcel Romanescu.
Guvernul a stabilit în data de 11 iunie 2017 organizarea scrutinului local parţial pentru alegerea primarului în 49 de localităţi în care această funcţie a rămas vacantă ca urmare a demisiilor unor titulari, situaţiilor de incompatibilitate, invalidării mandatelor, decesului etc.
Alegerile parţiale vor fi organizate în cinci municipii – Moineşti, judeţul Bacău, Craiova, judeţul Dolj, Târgu Jiu, judeţul Gorj, Lupeni, judeţul Hunedoara, Roman, judeţul Neamţ, nouă oraşe – Râşnov, Lehliu Gară, Amara, Fierbinţi-Târg, Ţăndărei, Ulmeni, Baia Sprie, Buşteni, Băicoi şi în 35 de comune, se arată într-un comunicat al guvernului.