Episodul doi al analizei realizate de Cozmin Gușă la Realitatea Românească surprinde momentul 2004, când Traian Băsescu l-a învins pe Adrian Năstase în alegerile prezidențiale.
”Anul 2004 pornea sub auspiciile pe care le-am prezentat în Episodul 1 - Alegerile din 2000, care arătau o Românie pesedizată, un Adrian Năstase capturat, cel puțin la începutul anului 2004, de baronii importanți ai PSD. România, totuși, integrată în NATO, cu vizita lui George Bush la București, în toamna lui 2002, prin care ne anunța că deveneam membri ai Alianței. Încă eram la PSD. Practic, a fost o vizită istorică dar a fost privită cu foarte multă circumspecție, deși ni se anunța un lucru fundamental. În fine, ne venise rândul și George Bush a făcut, practic, o vizită prin care dorea să marcheze frontul dar și rolul pe care România ar fi trebuit să îl joace în plan militar și geo-strategic. Era interesant, însă din păcate noi nu pusesem în mișcare mecanismele de compatibilizare. Țin minte că în 2002, către final, eram destul de absent din România pentru că primisem o bursă din partea statului francez, o bursă de trei luni la Paris. Știu că a fost agitație mare în partid pentru că eram plecat o perioadă atât de lungă, dar era o oportunitate foarte bună întrucât era vorba de o școală internațională pe negocieri economice internaționale. Pe mâncătoria din partid din acea vreme, toți spuneau că dacă eu merg să mă pregătesc pentru negocieri economice internaționale, Năstase merge la președinție în 2004, e clar că urmează ca eu să fiu prim-ministru. Această situație venea peste sitituația în care încercam să impunem alegeri parlamentare anticipate. Eu eram în Franța, dar veneam joi seara la delegația permanentă și apoi luni dimineața plecam. Făceam cursuri marți, miercuri, joi vineri”, a explicat Cozmin Gușă.
Rolul cheie al Bucureștiului
”Venind în țară am găsit o viermuială de tip politicianist apropo de locurile la tribună, cine să stea mai aproape de Bush, cine ce să facă, o chestie tipic românească. Acolo, s-a întâmplat un lucru pe care l-am descifrat mai târziu. La acea mare tribună, unde eu nu m-am dus, lumea nu era lămurită de ce avea să spună președintele SUA. Și, dintr-o dată, pe lângă apariția curcubeului, George Bush spune o chestie șocantă, dedicată întâlnirilor fără presă, în care decretează faptul că Bucureștiul trebuie să joace un rol de punte de negociere între Washington și Moscova. Și eu m-am mirat pentru că nu îl bănuiam pe Bush Jr. de asemenea capabilități geo-politice. Lumea a rămas perplexă și atunci Adrian Năstase a făcut o greșeală capitală, la câteva zile, întrebat ce a vrut să spună George Bush. Dintr-un soi de timorare a unui fost membru al Partidului Comunist care nu vrea să fie legat de Rusia sau de Moscova, el a dat un răspuns greșit în are a spus că nu a înțeles ce a vrut să spună președintele american, în loc să își asume ceea ce era de fapt. Ce se întâmplase? George Bush ca să fie ordonat era pregătit cu două categorii de notițe, cele din partea oficială și cele din partea neoficială, pe care trebuia să le spună într-un cerc restrâns. Și nu știu ce a făcut, dar a încurcat notițele. De ce spune asta? Pentru că la câțiva ani distanță am stat la o masă cu consilierul care i-a scris discursul, o persoană foarte preocupată de România, Damon Wilson, și care mi-a zis la întrebarea mea toată povestea. Treaba pe care trebuia să o spună cu factorii de decizie din România, a spus-o cu tribuna. Acum dacă a făcut sau nu intenționat acest lucru, rămâne de văzut, dar a încurcat bilețelele și a spus un lucru de strategie geo-politică discretă la microfon”, a povestit consultantul politic.
Conform lui Cozmin Gușă, acesta era un element care arăta României drumul de urmat și rolul pe care urma să îl avem ca graniță NATO și ca partener strategic al Statelor Unite.
”Mesajul era următorul: Noi, SUA, nu putem să avem contacte directe cu Rusia lui Vladimir Putin, dar voi, România, că sunteți la graniță, aveți un trecut comunist, trebuie să fiți o punte de legătură. Asta era strategia. Din cauza faptului că Bush a dezvăluit-o, iar ai noștri erau stresați, nu au mai dorit să discute despre asta într-un mod argumentat. Deci, cam asta a fost cu debutul nostru în NATO, o neînțelegere care nu a fost speculată de către ai noștri și care ar fi putut să ne valorizeze în plan internațional. Era mare lucru, am fi putut avea foloase mari. Așa stăteam la nivelul anului 2003”, a completat el.
Năstase devenise o marionetă
Cozmin Gușă a mai spus că în 2003, după ce a demisionat din PSD, și-a înființat un ONG, numită "Inițiativa 2003" și în care se vorbea despre solidaritate, despre pericolul baronilor. ”Pentru societate era cam devreme, dar convingerile mele erau foarte clare”, a continuat acesta.
Potrivit consultantului politic, la acea vreme PSD avea 40% în sondaje, Adrian Năstase peste 40% înaintea anului electoral. ”Țin minte că în toamna aceea începuse să mă caute Băsescu. El simțea că în jocul lui politic din 2004 ar fi avut nevoie de mine. Eu nu voiam să aud de Băsescu pentru că în perioada în care am fost la PSD avusesem o convenție ca să mi-l lase pe Băsescu mie, în sensul că mă puteam bate cu el și în ringul de box și în noroi. Am avut suficiente scene în care într-un fel mi-a luat frica și nu își mai permitea să vină cu argumente și trecea direct la jigniri. Pentru acest fapt, Năstase mi-a propus să fiu, în 2004, contra-candidatul lui Băsescu la primăria generală a Capitalei, lucru pe care l-am acceptat, dar în condițiile mele. Când l-am văzut pe Năstase că mă trădează, practic am renunțat la proiect, dar am acceptat să mă bat cu Băsescu”, a declarat acesta.
Cozmin Gușă a afirmat că Băsescu, știind toate aceste lucruri, a vrut să își securizeze un front. ”A început să mă curteze în 2003, însă nu i-am dat niciun răspuns. Prima dată când ne-am întâlnit i-am spus clar: Băi, Traiane, ne-am bătut prea mult, nu se poate, nu merge. El mi-a răspuns: Merge, totul pentru victorie. Am cedat târziu, în ianuarie 2004. De ce? Vedeam totuși cum Năstase devenise ușor - ușor o marionetă a unui sistem de complicități din jurul lui, cu toată camarila din jurul lui. Asta pe mine m-a speriat pentru că eu vedeam mai departe că dacă Năstase iese președinte cu această camarilă care l-a înhățat, cu acest partid pe care nu îl mai controlează, pericolul este major pentru România. Și asta m-a făcut să acceptat discuțiile cu Băsescu și în ianuarie 2004 am bătut palma. Dar cum? Eu aveam un set de cinci principii la Inițiativa 2003 care se refereau la solidaritate națională, integrare euro-atlantică, lupta împotriva baronilor. Și am semnat cu el un protocol pe baza acestor principii, în sensul dacă el semnează și accepta ca PD-ul să le urmeze. Băsescu nu se aștepta la asta. După aceea, am ieșit amândoi la o conferință de presă. El a venit cu o plasă. În timpul conferinței a scos din plasă un Pinocchio. Eu când îl acuzam în 2002 și 2003 că minte foarte mult, îi ziceam Pinocchio și i-am trimis cadou o păpușă Pinocchio ca să se uite tot timpul la ea și să nu mai mintă. El a ținut minte, a păstrat păpușa și la conferința de presă în care anunțam alianța nostră, el a spus pe masă Pinocchio ca să arate că nu mai minte și că și-a asumat chestia cu Pinocchio, dar să îmi răspundă și mie”, a detaliat consultantul politic.
Băsescu ar fi putut fi un președinte de succes
Potrivit lui, Băsescu era de departe cel mai talentat politician. ”Eu în continuare cred că dacă Băsescu nu ar fi fost acaparat de camarila sa și de către fel de fel de oameni din serviciile secrete care nu voiau bine României, ar fi putut să fie un președinte de succes. Din păcate, oamenii care te înconjoară la un moment dat și care nu cred în proiectul tău, în loc să potențeze calitățile pe care le ai, îți pontențează defectele”, a precizat acesta.
”Băsescu la nivelul anului 2004 își îmbrăcase cămașa morții, era în faza în care dosarul flota se plimba pe la Cotroceni, cu Șerban Nicolae care mai dădea sau nu avize din funcția de consilier al lui Iliescu pentru urmărire penală, înconjurat de avocați. Era un Băsescu care dormea 3-4 ore pe noapte, cu stres, de frica pușcăriei, că au fost multe arestări în 2004. Nu avea știința de a empatiza cu partidul lui, îi plăcea să impună și atât, și asta i-a adus o lipsă de solidaritate în partid pe care o trata cu multă autoritate”, a mai explicat Cozmin Gușă.
Despre Elena Udrea, consultantul politic a spus că ea a intrat în sistem aproape de Băsescu la alegerile locale din 2004, dar candidând din partea alianței Dreptate și Adevăr, dar pe locurile PNL. ”Cert este că Elena Udrea a fost alegerea lui Theodor Stolojan și a lui Ludovic Orban ca să fie prima pe lista de consilieri generali la Muncipiul București. Elena Udrea lucrase cu mine la PSD, a fost consiliera mea pentru șase, șapte, opt luni, în 2002. După aceea a devenit un fel de șefă pe partea juridică la grupa consilierilor generali care făceau alianță în favoarea lui Băsescu. La locale în 2004, a mai fost un moment interesant. Din lipsă de candidați care să se bată cu Băsescu, Năstase a ales o soluție proastă, pe Mircea Geoană, care nu era recomandat pe partea de administrație. Și a fost bătut din primul tur. Năstase îi sugerase că dacă face acest sacrificiu când va câștiga alegerile prezidențiale îl va pune prim-ministru. Acest sacrificiu i-a retezat potențialul politic”, a mai spus acesta.
Cozmin Gușă a explicat că PUR era o construcție mai veche a lui Voiculescu și el a avut mereu ambiția asta de a avea partidul lui. ”A încercat să facă fel de fel de giumbușlucuri dar fără succes. Practic atunci nu juca potențialul politic, ci pe cel mediatic, pe care îl negocia”, a explicat el.
”În 2004, PSD-ul cu guvernarea în mână dădea orice fel de bugete primarilor PSD ca să recâștige alegerile. Noi trebuia să luptăm și în condițiile în care presa era partizană, Voiculescu era de partea PSD-ului cu Antenele. Trebuia să luptăm să găsim un canal și am generat o garnitură de candidați și am reușit, cu mine șef de campanie, nu doar să obținem un scor de 15%, ceea ce era dublu față de potențialul PD-ului lui Băsescu, ci și zece comunități urbane cu primar, inclusiv în București”, a spus acesta.
Realitatea TV, o insulă de normalitate
Cozmin Gușă a mai precizat că partea cu media este interesantă. ”În 2003, după ce am plecat de la PSD am început o comunicare cu Sorin Ovidiu Vântu. Eu, necunoscându-l pe Vântu, am refuzat să mă întâlnesc cu el când eram la PSD pentru că nici nu înțelegeam ”animalul”. Dar, după aceea am început să vorbim. Aceasta a fost o șansă pentru că Vântu în 2003-2004 a negociat și a cumpărat Realitatea TV. A fost singura televiziune care a susținut și altceva în afară de PSD și Năstase. A fost o insulă de normalitate în acea perioadă. Practic Realitatea a fost singura entitate care mediatiza corect. Băsescu spune că a ajuns președinte singur, dar el avea multe datorii, de la mine, până inclusiv la Vântu care a contat foarte mult”, a completat el.
Acesta a mai povestit că erau vremuri foarte dure atunci. ”Eu am găsit de două ori șobolani moți în fața casei în cutie de carton. Era clar semnul mafiei că urma să te ”cureți”. Se juca dur atunci. Prima dacă când am găsit cutia cu șobolanul, l-am băgat în coșul de gunoi, iar a doua oară am luat în mașină cutia și l-am pus într-un coș de gunoi de lângă o clădire în construcție, nu cumva ca cineva din familia mea să vadă și să se sperie. S-au întâmplat și astfel de lucruri în 2004”, a spus acesta.
Potrivit lui, nimeni nu lua în calcul idea ca Năstase să fie băutut la alegerile prezidențiale pentru că contra-candidatul lui era Stolojan. ”Ei nu își făceau probleme, Stolojan trebuia să joacă un rol șters, iar Năstase să câștige”, a mai spus Cozmin Gușă, adăugând că el l-a anunțat pe Băsescu că nu se va implica în campania lui Stolojan.
Momentul ”Dragă Stolo...”
”I-am spus și lui Băsescu: noi, cu Stolojan, pierdem meciul! Campania mergea din ce în ce mai prost, Stolojan nu avea priză la oameni. Raluca Turcan era șefa lui de cabinet, iar el nu făcea nimic fără acordul ei. Și la un moment dat, Stolojan fiind stresat, cu o față ciudată s-a dus la Iași în campania și a trecut printr-o ușă de sticlă, pe care nu a văzut-o, s-a tăiat la cap. PSD-iștii au folosit chestia ca să îl arate cât e de nepregătit și dezorientat. A fost un semnal de alarmă. La scurt timp după, era o acțiune a Alianței Dreptate și Adevăr la Satu Mare la care avea de făcut ceva în campanie și a trebuit să merg și eu. Acolo, m-am întâlnit cu Stolojan la masă, la o întâlnire a oamenilor de afaceri. Am discutat acolo, erau câteva sute de oameni. Și la un moment dat Stolojan se apucă de plâns. Da, a început să plângă. I-am zis să mergem să ne plimbăm puțin pe afară. A început să plângă mai tare. Am încercat să vorbesc, mi-a zis de presiunile de la PSD, șantaj...Mă gândeam, cine să îl șantajeze pe un om al statului. L-am condus în cameră și m-am întors în restaurant să mă gândesc. Era septembrie pe la final, nu mai era mult până la alegeri. Mă gândeam dacă Stolojan plânge așa la o întâlnire cu prietenii, ce o să facă la dezbaterile cu Năstase, cu dușmanii. L-am sunat pe Băsescu, i-am povestit. Băsescu a rămas mut. I-am zis că nu avem ce face, trebuie să facem rocadă pentru că omul nu mai rezistă. S-a generat acel moment cu plânsul lui Băsescu și cu dragă Stolo...”, a povestit Cozmin Gușă.
”Important este cum a ajuns Băsescu la acel plâns și la acea situația care a fost extrem de profitabilă din punct de vedere electoral. Nu s-a prins lumea că e jucată, dar eu eram prin spate, mă apucam de cap. El ca actor politic a avut dreptate.
”După aceea a urmat o conferință de presă și iar se apucă să plângă. Pentru mine era deja prea mult”, spus acesta.
”Atât de mare era pericolul din partea baronilor, iar misiunea lui Băsescu era să stopeze. Cu Băsescu, așa s-a consumat și am intrat în campanie. A intrat în scenă Călin Popescu Tăriceanu ca viitor pontențial prim-ministru. Dar a mai fost o ciudățenie în campania electorală din 2004, eu tot îi spuneam, atacă-l pe Iliescu, cu KGB-ul... și el tot ezita. Și la un moment dat ne-am dus la Maramureș și am făcut o modificare în program și înainte de Băsescu am vorbit eu, în fața unei săli de 1000 de oameni și l-am luat pe bătrânul Iliescu de la origini, de la Moscova și sala era în delier. Băsescu nu a mai avut ce să facă, a perfecționat discursul. Campania a decurs bine, nu se credea că Băsescu va câștiga, dar eu vedeam trendul”, a mai explicat Cozmin Gușă.
Acesta a mai spus că partenerul american îl evalua pe Băsescu prin prisma unui rău necesar.Â
Un document devastator
Cozmin Gușă a mai povestit că în acea perioadă lor li s-a adus documentul oficial care arăta că înainte de 1989 Adrian Năstase ar fi fost bănuit de relații homosexuale și cercetat. ”Când l-am văzut nu mi-a picat bine, m-am înverzit. Eram într-o discuție cu Băsescu și cu Blaga, iar ei insistau să dăm documentul public. Eu m-am opus. Putea să nu fie adevărat și era un om cu familie, cu copii...Atunci a fost o scârțială în campanie, pentru că dacă eram șef de campanie nu se putea face dacă eu mă opuneam”, a mai spus acesta.
Consultantul politic şi-a reamintit că dezbaterea de la TVR, dintre Năstase şi Băsescu, de altfel sigura din campanie, a mers bine. ”Stând acolo în spatele lui Băsescu și îl văd că se întinde cu scaunul către Năstase, era cam la un metru distanță. L-a strigat: ”Adriane, Adriane! Adriane? Îți pare rău dacă nu mă asculți”. Năstase vine si el cu scaunul către Băsescu și atunci Băsescu scoate o hârtie din buzunar și i-o dă lui Năstase și îi spune: ”Bag-o rapid în buzunar, nu o citi acum!”. De fapt, Băsescu l-a executat emoțional pe Năstase, pasându-i o copie de pe acel document de la miliţie. Lucru care pe mine m-a supărat foarte mult”, a afirmat Cozmin Gușă.
”Nu pot ei fura, cât puteți voi vota”
Acesta a mai spus că Năstase a făcut atunci un scor bun și a ajuns în turul II cu Băsescu. ”Era un scor strâns și aici a apărut evenimentul care a marcat alegerile. Când a început numărarea voturilor, am început să fiu atenționat că se întâmplă ceva la Biroul Electoral Central. Nu mi-am dat seama, dar concomitent de la un preten din SUA și de la echipa de IT mi-au venit niște rapoarte care arătau că pe măsură ce se numărau voturile și numărul de voturi anulate scădeau și erau mutate la Năstase. La următoarea serie de date, din nou, voturi anulate mai puține și adăugate la Năstase. Atunci mi-a fost clară frauda, care mergea din sistemul de numărare. Nici nu știu de cine a fost pusă la cale. Era seara târziu și îi zic lui Băsescu că a doua zi de dimineață mergem și denunță fraudarea alegerilor. La 8 dimineața ne-am întâlnit, iar liderii PD erau acolo cu Băsescu și încercau să îl convingă pe Bsescu să nu denunțe fraudarea alegerilor pentru că se face de râs. Adică oamenii conectați la camarila lui Năstase încercau să îl convingă să tacă. Eu i-am întrebat dacă ei trădează și l-am luat pe Băsescu și l-am întrebat dacă e conștient de ce fac liderii din PD. I-am trimis pe ceilalți trădători la ședință cu PNL și m-am dus cu mașina în spatele lui Băsescu să fiu sigur că nu se duce în altă parte. Când am ajuns la ședința cu PNL și Tăriceanu, aveau aceași poziție...ca să nu vorbim de fraudă...că facem România de rușine. Toată lumea era înțeleasă. Am luat cuvântul și am anunțat că denunțăm fraudarea alegerilor, că facem plângere penală”, a spus acesta.
Acesta a mai spus că după demonstrația tehnică, bulgărele s-a rostogolit și tot de acolo a pornit și sloganul: ”Nu pot ei fura, cât puteți voi vota”.
”Fără acest eveniment, Băsescu pierdea sigur”, a completat Cozmin Gușă.
Băsescu, ”accesat” de Soros
Cozmin Gușă și-a amintit că între cele două tururi a fost nevoie de o strategie specială pentru a împiedica o trădare din partea liberalilor.
”La turul II, liberalii s-au pregătit să trădeze și atunci am inventat niște echipe mixte, să meargă în județe. Dacă stăteau în București mergeau la negocieri cu Hrebenciuc, cu Mitrea și pierdeam tot. I-am trimis timp de 4-5 zile prin țară. Berceanu cu Vosganian. Eu m-am dus cu Flutur ca să facem un overview, ca să nu trădeze. Au fost niște momente tensionate. În București a rămas din păcate doar Băsescu cu cei doi Vasile, Blaga și câinele.
În acele momente, am toate datele să spun, că s-a întâmplat un lucru fatidic pentru România. Acea perioadă de la turul II în care am fost toți plecați, este perioada în care el a fost accesat de George Soros și echipa sa. Un lucru pe care l-am aflat la mult timp după, pe care nu l-am știut și care practic l-a făcut pe Băsescu, care dorea să se relaționeze cu partenerul strategic, dar nu avea argumente, și Soros i-a găsit această slăbiciune, imitând partea de Ucraina cu portocaliul, și drept consecință, au apărut acele două propuneri mirobolante: consilier pe zona de justiție prezidențială - Renate Weber, șefa fundației Soros din România și ministru al Justiției - Monica Macovei, tot omul lui George Soros, femei pe care Băsescu pe una nu o cunoștea, pe alta o detesta”, a spus Gușă.
De ce a făcut Băsescu asta?
”I-a fost frică, s-a grăbit. El avea o groază de acțiunile americanilor. Abia aștepta un moment să poată să se relaționeze. Însă în loc să aleagă administrația americană, a ales această echipă a lui Soros. Dar a ales greșit”, a spus consultantul.
Consultantul a povestit că echipa care realiza strategia în campanie era restrânsă.
”Seara, sigur, după tot stresul din timpul zilei, stăteam, făceam strategii, că atâta era echipa, restrânsă. La Năstase era Tal Silberstein, Dan Andronic, consultanții americani. Iar noi eram doi și din când în când Blaga, pe partea de organizare, care era bun și care implementa toate chestiile pe care le gândeam”, a spus Gușă.
Momentul victoriei
Gușă a relatat și momentul culminant, cel din seara turului II.
”Mi-aduc aminte turul II. Năstase, cu toate acele evenimente avea șanse să câștige. La orele 21.00, câteva institute de sondare l-au dat câștigător pe Năstase. Celebrele geci albastre, el cu Geoană, cu Dan Voiculescu în curtea PSD. Singurul institut care ne-a dat 50-50% a fost INSOMAR-ul, care era legat și de Realitatea. A fost o scenă în care din nou, aceeași oameni care i-au spus să nu joace fraudarea la turul I, i-au spus: ”Să fiți prudent, să nu cumva să vă declarați câștigător”. Eu mă uitam la ei, pentru că Năstase pornise de la 60% dimineța și tot a coborât, și noi tot am urcat. Trendul noastru era crescător. I-am explicat lui Băsescu: Te duci și îți anunți victoria, pentru că dacă după măsurătorile de la orele 19.00 erai fifty-fifty, atunci pe cele de la orele 21.00 va fi așa. Lui Băsescu îi era frică: ”Dacă mă fac de râs?”. I-am zis ”Nu te faci de râs, ăștia sunt niște trădători. Dacă tu nu-ți declari victoria, atunci în secțiile de votare se manipulează și o să câștige. Vrei să te duci la pușcărie: Nu ți-o declara”.”, a povestit Gușă.
Tensiunea a continuat.
”L-am luat și efectiv am stat așa în spatele lui până jos, ca nu cumva să îl fure unul să mi-l convingă de altceva. Și așa s-a ajuns la celebra scenă. Așa și-a declarat victoria, care era clară, dar putea să fie influențată de o fraudare în condițiile în care el mergea pe acel sfat să nu-și declare victoria, pentru că două procente se puteau fura ușor în secțiile de votare”, a spus consultantul.
După alegerile câștigate, lucrurile au început să se deterioreze. Sfatul consultantului pentru Băsescu privind evitarea formării unei majorități șubrede nu a fost ascultat.
”Ne-am trezit cu alegerile câștigate și nu aveam echipă guvernamentală. Începeam să dăm telefoane. Eu am avut o variantă și i-am propus lui Băsescu după ce am câștigat. ”Știi ce, ai câștigat președinția. Hai să stăm cu președinția, să-i lăsăm pe ăștia să guverneze, să reconstruim partidul și într-un an doi poate sunt alegeri anticipate. Hai să fim corecți. Altfel, UDMR-ul o să ceară și chiloții de pe noi. Chestia asta cu PUR-ul nu dă bine deloc”. Era treaba cu Voiculescu care fusese în căruță cu Năstase. O guvernare șchioapă, de ce? Ca să fie Tăriceanu prim-ministru? Oricum se va strica relația. I-am spus de altfel să nu îl propună pe Tăriceanu. Dar degeaba. Structurile de partid hulpave de la PD și PNL l-au împins acolo de a făcut guvern. Băsescu, dacă nu făcea guvern, era perfect. Își folosea armamentul din dotare și aștepta greșelile guvernării fără să dea posibilitatea creării baronilor portocalii, pentru că așa s-au creat baronii portocalii și galbeni”, a spus Gușă.
A doua frăție a Securității
Consultantul spune că s-a simțit trădat după victoria obținută cu greu și cu sacrificii, deși nu a cerut posturi înalte.
”Eu nu m-am dorit să fiu ministru și nici șefia SRI. Au scos acel zvon (privind dorința de a fi șef al SRI, n.r.) tocmai pentru că structura SRI din acele vremuri, modelată după Radu Timofte, adică de infouență estică, să respingă, să apese butoanele și să nu fie posibil acel lucru, Dar nu mi-am dorit acel lucru și nu am avut o discuție cu Băsescu. Singurul lucru pe care mi l-am dorit, și l-am obținut, a fost să fiu lider de grup pentru ca tinerii parlamentari pe care îi adusesem în combinație să pot să îi învăț mesrie. Nici cu asta nu m-au lăsat. La nici trei săptămâni distanță, cei trei pe care îi deranjam, Blaga, Berceanu și Videanu au generat niște ședințe false la grupul parlamentar pentru ca să mă dea jos. A venit prima ședință, nu a votat nimeni împotriva mea, a venit a doua zi, au votat doi-trei împotriva mea. Când am văzut asta, după o campanie atât de dificilă, mi-am dat eu demisia.
Atunci m-am despărțit, dând un avertisment. Am dat un interviu înainte să demisionez în România Liberă, în care am avertizat, în ianuarie 2005, despre pericolul apariției unei a doua frății a Securității. Acel stat paralel de care vorbim azi. Semnele erau deja. Eu vedeam cine se bate cu mine. vedeam cine vrea să îl îmbrobodească pe Băsescu.
Iar Băsescu, în loc să vină să vorbească cu mine, deși eram tovarășul lui, el a așteptat un moment ca să se răzbune. I-a părut rău după aceea, dar era prea târziu. El a folosit acele elemente ca să ne separăm, fără obligații din partea lui. Pentru că cei care nu munciseră pentru el în campanie, de la miniștri până la alte ranguri, au luat tot. Eu nu cerusem nimic. Cerusem doar camaraderie și să se țină de proiectul prezidențial”, a spus Gușă.
Referitor la celebra exprimare a lui Băsescu, cu privire la relația cu Licuriciul cel mare, SUA, Gușă este tranșant.
”Traian Băsescu avea mare apetență pentru politica externă. Dar la momentul ăla o înțelegea mai degrabă ca un politician provenit dintr-un căpitan de vas comercial. Nu înțelegea bine toate lucrurile, dar le înțelegea frust. Avea un complex legat de americani, îi era frică de americani. Și în loc să își negocieze o poziționare potrivită, onestă, a preferat mersul pe burtă, prin intermediari. De-acolo și exprimarea nefericită care de fapt lui îi reliefa gândul intim. Pentru americani a însemnat forte mult. Adică: nu vreți un parteneriat? Vreți să vă supuneți? Ok, asta vă dăm. Și noi nu am fost în stare să facem această apropiere de SUA în tot timpul celor două mandate ale lui Băsescu. Singurul lucru pe care l-am importat au fost aceste cătușe comandate împotriva capitalului românesc, faptul că nu ne-am atins de matrapazlâcurile comise de companiile multinaționae, faptul că fondul Proprietatea a fost devalizat în interesul unor americani, care nu e ceva care poate să caracterizeze un parteneriat constructiv între cea mai importantă țară din lume și o țară de la granița NATO, cum suntem noi”, a spus Gușă.
O guvernare haotică
După despărțirea de Băsescu, consultantul a urmărit de la distanță deznodământul.
”Am început să îl atac. Din 2005, am fost singurul care îl ataca pentru că vedeam ce construiește în spate și cum nu e în stare să își administreze avutul politic pe care l-a câștigat cu foarte mult efort și riscuri. A fost guvernarea haotică dusă împreună de PD-PNL-PUR-UDMR, după aia a rămas practic Tăriceanu, singur cu sprijinul subteran al PSD și a dus o guvernare cum a dus-o”, a spus Gușă.
Înainte de despărțirea de Băsescu, Gușă își amintește un ultim Revelion. ”Eu mi-am pregătit un Revelion la finalul unui an groaznic cu prietenii mei, fotbaliști, cântăreți, ce-mi plăcea mie, la Predeal, pentru că avusesem niște contre cu Băsescu imediat după alegeri. El căuta să se certe cu mine. Nu ne-am certat definitiv, dar vreo 10 zile nu am vorbit. După aia a vrut să ne împăcăm, pe 30 decembrie. Și m-a sunat. Și am făcut Revelionul împreună, mai bine nu îl făceam. Și de la acel Revelion ne-am dat seama amândoi că suntem incompatibili. El, în demersul meu de a se îndepărta de mine, eu în demersul meu de a găsi un președinte pentru România. Dacă el nu ar fi dorit cu orice preț să genereze această despărțire eu eram destul de călit să înghit niște lucruri și să mergem mai departe cu un proiect de țară. El nu a mai vrut. A regretat deja și la un an a început să mă caute, dar eu eram deja opac la orice demers al lui. Am văzut partea urâtă a lui Băsescu. Mi-am dat seama de dezastru, care s-a văzut. Aduceți-vă aminte de primul mandat în care nu a reușit mai nimic. Atâta doar că s-a certat cu Tăriceanu cum se ceartă acum Iohannis cu Dragnea. A dorit un al doilea mandat în 2009 fără să poată pune nimic pe masă în afara unior șprițuri cu Becali sau plâns pe la Holocaust. Deci un gust amar”.
Nu în ultimul rând, a reamintit Gușă, sub președinția lui Băsescu au apărut baronii PD și PNL.
”El a creat baronii. Le-a creat posibilitatea ca în umbra lui de președinte autoritar să facă fel de fel de lucru. Așa au ajuns liderii portocalii și galbeni baroni portocalii și galbeni, la fel de bogați precum baronii roșii”, a spus Gușă.