Ștefan Mușoiu, președinte executiv PSD Ialomița, a fost acuzat de PNL că face campanie electorală în ziua alegerilor.
Deputatul Ștefan Mușoiu a transmis pe facebook, imediat după ce a votat, mesajul: “Am votat cu singurul candidat român de pe buletinul de vot”.
Mesajul i-a adus o plângere la Biroul Electoral Județean Ialomița, depusă de PNL.
Acuzat mai mult sau mai puțin direct că nu este român, președintele în funcție al României a fost ținta celui de-al doilea om din PSD Ialomița imediat după ce acesta a votat.
Vezi mesajul pe realitateadeialomita.net!
“Am votat din inimă pentru un suflet de român. Am votat cu gândul la tot ce este românesc. La religia ortodoxă a strămoșilor, la limba în care am spus primele cuvinte, la eroii neamului, la tradițiile păstrate cu atâta sacrificii. Am votat cu singurul candidat român de pe buletinul de vot, pentru că astăzi este despre România și despre viitorul ei.”, a scris pe pagina sa de socializare Ștefan Mușoiu.
În foarte scurt timp, postarea a primit numeroase „like”-uri de la membrii PSD. Au fost însă și comentarii acide din partea unora care au amendat dur derapajul parlamentarului. Vezi cum a fost „sancționat” liderul local PSD de internauți pe realitateadeialomita.net.
PNL l-a reclamat pe Ștefan Mușoiu la BEJ
Liberalilor nu le-a picat deloc bine mesajul deplasat al parlamentarului PSD și au formulat o sesizare la Biroul Electoral Județean Ialomița.
“Este o tâmpenie ce a făcut Ștefan Mușoiu. Am sesizat mai întâi telefonic și apoi în scris BEJ Ialomița cu privire la faptul că deputatul PSD face campanie în ziua alegerilor. Am cerut BEJ să sesizeze și Poliția. Ca să nu mai iau în calcul că trebuia sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru o tâmpenie, o prostie discriminatorie ce scria el acolo…”, a precizat pentru Realitatea de Ialomița deputatul liberal Tinel Gheorghe, președintele PNL Ialomița.
În cursul zilei, Tinel Gheorghe a sesizat Poliția pentru încălcarea legii în comunele Sinești și Scânteia pentru transport electoral. O sesizare s-a făcut și în cazul votului din comuna Valea Ciorii, de data aceasta pentru prezență în fața secției de vot și îndemn pentru votarea unui anumit candidat.
BEJ Ialomița nu știe dacă să-l sancționeze sau nu pe deputatul PSD
Judecătorul Ciprian Cristian Purice, președintele Biroului Electoral Județean Ialomița, a confirmat că plângerea există, însă membrii BEJ nu au decis încă dacă vor da sau nu o sancțiune.
Citește pe realitateadeialomita.net ce motiv a putut invoca președintele BEJ Ialomița!
Ce prevede legea pentru ziua votului?
Este interzisă difuzarea de mesaje audio, video sau mixte cu conţinut electoral în ziua votului.
Potrivit legislaţiei, constituie contravenţie ”continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, precum şi sfătuirea în ziua votării a alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat”. Fapta se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei.
În aceste condiţii, este interzisă difuzarea de mesaje electorale în locuri publice ori private, precum şi prin intermediul unor vehicule special amenajate.