Andrei Pleșu a făcut o trecere în revistă a ultimelor schimbări politice, pornind de la rezultatul alegerilor europarlamentare și a continuat cu celebrul Congres PSD din 29 iunie, despre care a scris că a generat "neașteptate fisuri interne și opțiuni tactice de natură să transforme stricăciunea în nebuloasă".
"Anul acesta avem, se pare, oarecare noroc în materie electorală. Partidul de guvernămînt a ieșit prost din competiția cu Opoziția (așa pestriță și confuză cum este…), iar alegerile Congresului Național PSD au creat neașteptate fisuri interne și „opțiuni“ tactice, de natură să transforme stricăciunea în nebuloasă. Nu putem vorbi, totuși, despre o binevenită „parte plină a paharului PSD“, dar ne putem face iluzia că „partea goală“ a devenit un fel de șpriț, o combinație de „tărie“ cu apă chioară, oricum mai bună decît fudulia netrebniciei „salvatoare“ de neam de pînă acum.
Nu știu mai nimic despre „cîștigătorul“ Fifor. Aflu că, la bază, e filozof. Or nu e puțin lucru să ajungi ministru al armatei din postura de metafizician! Ce văd e un portret de politician nu prea volubil, zîmbind stingher, prudent și loial partidului.
Pe frumușelul Orlando, alt cîștigător, îl percep ceva mai clar. Un soi de playboy în pragul retragerii, bucuros să se machieze convenabil pentru a fi la vedere, sigur pe competența și misiunea lui providențială („trimis în România“ de Creatorul însuși), arborînd un șmecher surîs „șarmant“ pe post de pricepere profesională.
Simplu spus, un candid caraghios tomnatec… De doamna Dăncilă nu mai am nimic de spus. Spunea ea tot. „Damă bună“, inocent dezadaptată, revenindu-și mereu „din pumn“, cu un optimism lăcrămos. Pe scurt, o gospodină victorios ospitalieră!
Dar hai să ne uităm și la cealaltă jumătate a paharului, plină de sare și piper, încurajatoare nu prin virtuțile ei „constructive“, ci prin adumbrirea cîtorva „mituri“ de paradă ale marelui partid. Dincolo de faptul că am avut surpriza, de neînchipuit, să auzim huiduieli în plen la adresa unui marcant lider („baron“) PSD (dl Oprișan), mai sînt de inventariat cîteva „noutăți“ pînă una-alta benefice.
Monumentalitatea cîtorva „vedete“ de front a ieșit știrbită. Cum să fie șters din prima linie Șerban Nicolae?! Muncitorul de la fabrica de mecanică fină din București (care va să zică „dosar“ beton), cel care a introdus, în dezbaterea parlamentară, formulări viguroase de tipul: „Penală e mama care v-a făcut nesimțită!“ sau „Nu vă rînjiți fasolea la mine!“ (insul fiind campion în materie de „fasole“ dentară). Și cum să fie „marginalizat“ un asemenea om, cînd, din proletar cinstit, a ajuns jurist de renume, iubit de mic și de Ion Iliescu, și de Adrian Năstase, și de Dragnea? Și cum să nu fie la vîrf, cînd a avut o inițiativă parlamentară de abolire a arestării corupților, pentru a se evita mizerabile acte de răzbunare și abuz?", a scris Pleșu.
Citește textul integral aici!