UPDATE: Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, marţi, în plenul reunit al Parlamentului, că "amestecul de lăcomie şi incompetenţă de care România suferă", pe fondul situaţiei internaţionale actuale, "poate pune în pericol ţara".
Preşedintele Traian Băsescu a precizat că responsabilitatea oamenilor politici este foarte mare, adăugând: "De acum încolo va trebui să facem ce trebuie, şi nu ce putem".
"Dacă până acum costul guvernării, prin deficite, o reprezenta diluarea modernizării şi scăderea nivelului de trai, odată cu evenimentele din Ucraina, proasta guvernare poate pune în pericol stabilitatea ţării. Prin corupţie, prin incompetenţă, prin minciună, prin politizare sau prin deprofesionalizare, putem pune în pericol România, mai mult decât orice altă ameninţare", a declarat şeful statului.
El a avertizat că "amestecul de lăcomie şi incompetenţă de care România suferă, pe fondul unei situaţii internaţionale caracterizată de agresivitate şi revizionism, poate pune în pericol ţara".
Preşedintele a spus că este obligaţia comună a tuturor "să conclucreze la binele naţiunii", inclusiv la consolidarea capacităţii ei de apărare.
"Fac un apel la Guvernul României, ca şi la Parlament, ca împreună să identifice cele mai bune căi de înzestrare a Armatei române şi creşterea capacităţii ei operaţionale", a afirmat Traian Băsescu, pledând şi pentru o mai strânsă cooperare transatlantică.
UPDATE: Premierul Ponta a cerut Parlamentului să susţină majorarea bugetului Apărării, adăugând, în faţa preşedintelui Băsescu, în contextul disputei privind acciza la carburanţi, că majorarea nu este pentru anul electoral 2014, când se cere reducerea tuturor taxelor, un "miracol nedescoperit de cineva".
El a arătat, la şedinţa solemnă privind 10 ani de la aderarea la NATO, că, în ultimii trei ani, Guvernul a încercat să răspundă, atât cât a fost posibil, necesităţilor financiare ale Armatei, bugetul Ministerului Apărării crescând de la echivalentul a 1,12% din PIB în 2012 la 1,38% în 2013 şi la 1,42% în 2014.
"Vreau doar să fac un apel cu această ocazie către membrii Parlamentului - sigur, nu în acest an electoral în care important este să scădem toate taxele şi să dăm mai mulţi bani, un miracol pe care nu cred că l-a descoperit cineva- dar fac un apel către membrii Parlamentului ca, pentru anii 2015, 2016 şi 2017, să susţinem împreună, fără niciun fel de acces de populism sau demagogie, măsura prin care, prin bugetul alocat Ministerului Apărării, creşterea cu 0,2% din PIB anual să ne aducă la acel nivel de 2% pe care cu siguranţă ni-l dorim", a spus Ponta.
UPDATE: Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, în plenul Parlamentului, că apartenenţa României la NATO este "probabil cea mai mare reuşită diplomatică şi istorică" a ţării noastre şi a mulţumit Armatei, cetăţenilor români, dar şi Regelui Mihai I şi fostului preşedinte Emil Constantinescu.
"În numele PNL, vreau să mulţumesc tuturor acelor personalităţi publice, oameni politici, lideri politici, membri ai guvernelor, parlamentari, diplomaţi care au lucrat pentru ca această şansă istorică extraordinară să fie realitate. Nu-i putem, probabil, şi dacă vrem, numi pe toţi, dar voi numi azi doi oameni, pentru că mi se pare că încă şi în această privinţă trebuie să le fie făcută dreptate. Mulţumesc, în numele PNL, Majestăţii Sale Regele Mihai I.
Mulţumesc, în numele PNL, domnului preşedinte Emil Constantinescu", a spus Antonescu, în aplauzele celor prezenţi.
El a arătat că aceştia nu sunt singurii care şi-au asumat decizii curajoase. "Nu sunt singurii care au lucrat şi care şi-au asumat decizii curajoase în cazul preşedintelui Constantinescu, dar sunt poate oamenii ale căror merite au fost, până acum cel puţin, cel mai adesea trecute în umbră", a adăugat Crin Antonescu.
Liderul PNL a spus, la şedinţa solemnă a Parlamentului consacrată împlinirii a 10 ani de la aderarea României la NATO, că "apartenenţa ţării noastre la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord este probabil cea mai mare reuşită diplomatică şi istorică" a ţării noastre şi este "o şansă uriaşă" pentru viitorul optimist al României.
"Niciodată România nu a avut în istoria sa atâtea şi asemenea garanţii de securitate. Niciodată România nu a făcut parte în toată istoria sa dintr-un asemenea club, care reuneşte cele mai importante valori la care astăzi umanitatea civilizată democratică a ajuns. Niciodată în istoria sa România nu a avut mai multă importanţă, mai multă greutate şi mai multe resurse geostrategice decât astăzi în apartenenţa sa la NATO", a precizat Antonescu.
El a mulţumit, în numele PNL, Armatei Române care a dovedit profesionalism, loialitate, devotament, spirit de sacrificiu în Balcani, Irak şi Afganistan, dar şi cetăţenilor români pentru solidaritatea şi hotărârea arătate în jurul acestui proiect. "Sunt convins că acest consens copleşitor al cetăţenilor români a generat şi întreţine şi consensul, probabil singurul consens fertil din clasa politică românească pe care-l dovedim în această privinţă toţi", a adăugat Crin Antonescu.
UPDATE: Deputatul UDMR Laszlo Borbely a declarat, marţi, în cadrul şedinţei solemne a Parlamentului de marcare a 10 ani de la aderarea României la NATO, că UDMR a sprijinit în mod activ aderarea ţării noastre la NATO, iar comunitatea maghiară a avut un rol important în acest parcurs.
"UDMR a sprijinit în mod activ aderarea ţării noastre la NATO, iar comunitatea maghiară a avut un rol important în ceea ce priveşte sprijinul României în aderarea la NATO şi Uniunea Europeană. Vă asigur că o vom face în continuare", a declarat Laszlo Borbey, în cadrul şedinţei solemne a Parlamentului.
Deputatul UDMR a declarat că aderarea României la Alianţa Nord Atlantică a reprezentat un moment de răscruce, consolidând evoluţia democratică a societăţii romneşti şi o realizare imensă a democraţiei şi a clasei politice, precum şi a întregii societăţi, care a făcut eforturi considerabile pentru a se afla azi în interiorul acestei alianţe.
"Vedem acum ce greu le este celor de afară, cât de anevoios este drumul integrării, pe care îl parcurg Ucraina sau Georgia", a spus Borbely, apreciind progresele făcute de Republica Moldova.
El a mai spus că s-a trecut cu brio de prima decadă a colaborării intense şi se apropie o nouă etapă, cu noi provocări, privind securiatea spaţiului european.
"Libertatea nu vine de la sine şi nici nu e pe gratis. Statele membre NATO şi UE trebuie să investească în echipamente pentru apărare şi securitate, fără să uite de îmbunătăţirea securităţii energetice sau cea cibernetică", a mai arătat deputatul UDMR.
UPDATE: Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat, marţi, în plenul reunit al Parlamentului, că România, deşi nu are resursele altor state membre, are mentalitatea şi atitudinea care animă NATO.
Oprea a declarat, în discursul susţinut de la tribuna Parlamentului, din partea grupurilor parlamentare ale PSD, că "pacea nu este ireversibilă, iar premisele prosperităţii unui stat nu pot fi garantate fără efort, costuri şi sacrificiu".
Oprea a vorbit despre contribuţiile pe care România le-a avut ca furnizor de securitate în cadrul NATO.
"Sigur, nu avem capacităţile şi resursele altor state, dar avem cu certitudine mentalitatea şi atitudinea care animă această Alianţă", a spus senatorul UNPR.
El a mai spus că, încă de la aderare, România şi-a asumat un rol activ în cadrul NATO, aceasta fiind o condiţie esenţială a promovării intereselor naţionale, la nivel interaliat şi implicarea ţării noastre în procesul decizional din cadrul NATO.
Până în prezent, România a participat la misiuni de menţinere a păcii cu aproape 40.000 de militari, situându-se printre primele locuri între statele membre contributoare la operaţii. În plus, Armata a avut o contribuţie însemnată în schimbul de informaţii în cadrul Alianţei, a mai spus vicepremierul Oprea.
"Armata României s-a situat printre primii cinci contributori ai Diviziei informaţii a Statului Major interaliat al NATO, în perioada 2008-2012, şi pe primul loc la contribuţii în sprijinul Diviziei informaţii în anul 2013, rezultate care au dus la înfiinţarea Centrului de Excelenţă NATO de la Oradea", a mai spus acesta.
Oprea a spus că, în privinţa teatrelor de operaţii, Afganistan a reprezentat principala zonă de interes şi de efort tactic, acolo fiind dislocaţi acum 1.200 de militari români, iar 30 de batalioane şi aproximativ 25.000 de militari au participat la misiuni în Afganistan, prin rotaţie, în perioade de câte şase luni.
Ponta şi Băsescu, faţă în faţă în plen
Preşedintele Băsescu are un loc rezervat în faţa prezidiului, iar foştii şefi de stat şi foşti alţi oficiali implicaţi în aderarea la NATO sunt aşezaţi de o parte şi de alta a prezidiului. În schimb, premierul Victor Ponta stă în sală, în banca parlamentarilor.
La şedinţă participă numeroşi foşti şi actuali oficiali, precum şi reprezentanţi ai Armatei şi membri ai corpului diplomatic. Şedinţa solemnă a început cu intonarea imnului de stat şi a fost ţinut un moment de reculegere în memoria militarilor români care au murit în teatrele de operaţii.
La 29 martie 2004 România a depus la Washington instrumentele de aderare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, iar în 2 aprilie tricolorul a fost ridicat la Cartierul General NATO de la Bruxelles.