Cu nasul în sus, însoţitorul patruped al cuplului prezidenţial latră în scurtul videoclip pentru a depune mărturie, cu ajutorul subtitrărilor, cu privire la soarta lui de câine abandonat înainte de a fi adoptat în 2017 dintr-un adăpost din regiunea pariziană.
„Povestea mea începe cu un abandon (...) La fel ca mine, 100.000 de animale sunt abandonate în fiecare an” în Franţa, arată el în această înregistrare video publicată pe conturile preşedintelui Emmanuel Macron de pe Instagram, Snapchat, Tiktok şi Facebook.
„Deci, de Crăciun, adoptaţi-i. Dar adoptaţi conştient”, continuă mesajul.
Textul specifică faptul că un „plan de acţiune va fi implementat” pentru promovarea adopţiilor, căruia îi vor fi alocate 20 de milioane de euro prin planul de redresare.
„Maltratarea va fi mult mai aspru pedepsită”, a indicat el.
„Pentru că animalul vostru de companie face parte din familia voastră. El mizează pe voi”, se arată în încheierea înregistrării video.
În ianuarie, Parlamentul urmează să dezbată un proiect de lege pentru combaterea maltratării animalelor, care vizează "îmbunătăţirea condiţiilor pentru animalele de companie şi cabaline", cu precădere prin crearea unui certificat de conştientizare pentru toate achiziţiile unui animal.
Încrucişare între rasele Labrador şi Retriever-Griffon, Nemo apare frecvent alături de Emmanuel Macron, în special în timpul vizitelor liderilor străini.