"E un moment greu, foarte dureros pentru mine, pentru că trebuie să vorbesc la trecut despre OANA IOACHIM (Oachi, aşa cum o alintam), care a plecat dintre noi mult prea devreme. A fost o bună prietenă, o partenera de scenă extraordinară. Am jucat împreună peste 20 de ani, am fost colegi de grupă la facultatea de teatru şi ne cunoşteam încă din copilărie, de la vârstă de 10 ani. Am trecut prin multe împreună. Un om deosebit, un om puternic, o mamă devotată şi o actriţa talentată şi inteligentă. Cu toate astea, acum cuvintele par goale în faţă unei astfel de pierderi premature. Dumnezeu să te odihnească, dragă mea Oana!", a scris Ştefan Bănică Jr.