"În viaţă trebuie să avem un echilibru, tot ce e exagerat se întoarce împotriva noastră. Am trecut de perioada turneelor, în care mâncam şi mă culcam târziu", îşi începe artista povestea, scrie Click.ro.
"Nu am fumat, nu am băut, nu am fost un om de noapte. De aceea, nici nu am cântat prin baruri. Sunt matinală. Cum mă trezesc, fac puţină mişcare şi beau un pahar de apă pe stomacul gol, pentru că aşa cum ne spălăm pe faţă, trebuie să ne spălăm şi pe interior. Apa trebuie să fie caldă, în nici un caz rece sau fierbinte. Uneori, o beau cu lămâie", a dezvăluit cântăreaţa.
După aceea, Anastasia îşi prepară un suc din fructe şi legume.
"Îmi fac un suc din morcovi, ţelină, un măr sau citrice, uneori pun şi sfeclă roşie, bună pentru ficat sau un cartof crud, care e bun pentru cei care suferă de ulcer", spune ea. Tot la micul dejun, artista mănâncă o felie de pâine neagră cu unt sau cu ulei de măsline, un ou, la prânz salate, iar seara după o anumită oră nu mai consumă nimic.