Scarlett Johansson, în vârstă de 29 de ani, este logodită cu jurnalistul francez Romain Dauriac, din septembrie 2013. Cuplul nu a anunţat până în prezent data nunţii, informează Mediafax.ro.
Potrivit tmz.com, informaţia despre sarcina actriţei a fost confirmată săptămâna aceasta chiar de Dauriac - proprietarul unei agenţii de publicitate -, care a declarat pentru site-ul de ştiri mondene că Johansson este însărcinată în cinci săptămâni.
Scarlett Johansson a fost căsătorită cu actorul canadian Ryan Reynolds, de care a divorţat în decembrie 2010. Artista americană a avut apoi o relaţie de câteva luni cu actorul american Sean Penn.
Remarcându-se la vârsta de 14 ani, după ce a jucat alături de Robert Redford în filmul "Îmblânzitorul de cai", Scarlett Johansson a colaborat apoi cu unii dintre cei mai talentaţi regizori din industrie, precum fraţii Joel şi Ethan Coen, Brian de Palma şi Christopher Nolan.
Succesul mondial obţinut de "Rătăciţi printre cuvinte/ Lost in translation", de Sofia Coppola, în 2003, i-a adus premiul BAFTA şi i-a relevat talentul artistic în faţa lumii întregi, ajutând-o să devină apoi "muza" lui Woody Allen, cu care a colaborat la filmele "Match Point", "Bomba zilei/ Scoop" şi "Vicky Cristina Barcelona".
A devenit o actriţă de prim rang la Hollywood, a primit patru nominalizări la Globul de Aur şi a câştigat un premiu Tony pentru evoluţia sa din piesa de pe Broadway "A View from a Bridge".
S-a remarcat în pelicule precum "Fata cu cercel de perlă", "Cântec de iubire", "Jurnalul unei dădace" şi "Cealaltă moştenitoare Boleyn".
În ultimii ani, actriţa americană a apărut şi în filme de acţiune, interpretând personajul Black Widow din filmele "Răzbunătorii"/"The Avengers" şi "Iron Man 2". Ea va începe să filmeze pentru "Lucy", un thriller de acţiune regizat de Luc Besson, după încheierea filmărilor la "Captain America: The Winter Soldier".