Totodată, potrivit presei americane, actriţa sud-africană a reuşit să îl convingă pe starul american să renunţe la colecţia sa de arme de foc, informează accesshollywood.com.
După ce au fost fotografiaţi de curând în timpul unei vacanţe petrecute în Hawaii, Charlize Theron şi Sean Penn au apărut pentru prima dată împreună în public sâmbătă seară, la gala "Help Haiti Home", un eveniment de caritate organizat la Los Angeles de fundaţia înfiinţată de Seann Penn.
Deşi Sean Penn, în vârstă de 53 de ani, şi Charlize Theron, în vârstă de 38 de ani, au venit separat la eveniment, cei doi au stat apoi împreună la aceeaşi masă şi, potrivit presei americane, au avut numeroase manifestări de afecţiune unul pentru celălalt pe întreaga durată a galei.
În timpul galei, unde s-au strâns peste 6 milioane de dolari în beneficiul persoanelor fără adăpost din Haiti, prin intermediul unei licitaţii de caritate, Sean Penn le-a mărturisit invitaţilor că actriţa Charlize Theron a fost aceea care l-a convins să renunţe la colecţia lui de 65 de arme de foc.
Cele 65 de arme de foc vor fi mai întâi dezactivate şi apoi aranjate sub forma unei instalaţii de renumitul artist Jeff Koons.
Noul posesor al acestor arme de foc este jurnalistul de televiziune Anderson Cooper, care a plătit pentru ele suma de 1,4 milioane de dolari.
Atunci când Charlize Theron avea 17 ani, a fost profund afectată de un atac cu arme de foc comis în casa familiei sale. Mama ei l-a ucis pe tatăl actriţei, împuşcându-l mortal, după ce acesta ameninţase că îşi va ucide soţia, a tras mai multe focuri de armă şi a devenit violent verbal, după o noapte în care consumase mult alcool.
La sfârşitul galei, Charlize Theron şi Sean Penn au plecat împreună, ţinându-se de mâini.
Charlize Theron are un fiu, Jackson, pe care l-a adoptat în martie 2012. Actriţa sud-africană a avut la mijlocul anilor '90 o relaţie de doi ani cu actorul Craig Bierko, iar, din 1997 până în 2001, o relaţie cu Stephen Jenkins, solistul trupei Third Eye Blind. Charlize Theron a început apoi o relaţie cu actorul irlandez Stuart Townsend, alături de care a jucat în filmele "Trapped" (2002) şi "Head in the Clouds" (2004). Cei doi actori s-au despărţit în ianuarie 2010 după aproape nouă ani petrecuţi împreună.
Sean Penn a trecut prin două căsnicii - cu cântăreaţa Madonna, din 1985 până în 1989, şi cu actriţa Robin Wright Penn, din 1996 până în 2010. Sean Penn şi Robin Wright au împreună doi copii - un fiu, Hopper, şi o fiică, Dylan Frances.