Maria, care a câştigat recent premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul "The LA Indie Film", spune că încă nu şi-a găsit un iubit, chiar dacă în România era curtat de numeroşi bărbaţi.
"În Los Angeles nu foloseşti cuvântul iubit cu mare uşurinţă. Aici oamenii ies la întâlniri câte trei luni cu câte trei, patru persoane în acelaşi timp. După această perioadă fac o alegere şi merg mai departe într-o relaţie serioasă cu o singură persoană. După alte multe luni sau ani încep să locuiască împreună, urmează o logodnă şi după încă o altă vreme-căsătoria. Este cu totul o altă cultură, iar pentru foarte mulţi dintre noi, şocant. Este destul de greu să întâlneşti pe cineva care să îţi înţeleagă cultura şi ritmul. Nu, nu am găsit încă persoana potrivită.", a declarat Maria Dinulescu pentru "Libertatea".