Loredana, vocea generației de AUR
Loredana și-a amintit că tricolorii nu mișcau în front în cantonamentele de pe litoral.
„Înainte de 1990, echipa națională obișnuia să facă pregătire la mare, iar eu eram cazată în același hotel cu jucătorii. Făceam spectacole pe litoral. Țin minte că Răducioiu stătea deasupra mea. La cameră mă refer, să nu se înțeleagă altceva! Erau foarte disciplinați, foarte cuminți, chiar dacă plaja era la câțiva pași de ei”, a declarat Loredana Groza pentru gsp.ro.
Belodedici a rămas feblețea Loredanei, care va cânta la ultimul meci al Generației de Aur, pe 25 mai.
„Belodedici arată foarte bine, are niște ochi foarte frumoși. Dacă știam că sunt și albaștri, mă mutam în sudul țării, de unde e el. Voi fi primul artist român care va concerta pe Arena Națională, sper să mă ridic la înălțimea acestor eroi, am înțeles că vor fi suporteri veniți din toată lumea. Asta face cinste țării noastre, este o onoare pentru mine să fiu în mijlocul lor, în mijlocul acțiunii.”, a mărturisit Loredana Groza, conform sursei amintite mai sus.