Cântăreaţa şi iubitul ei, actorul Taylor Kinney, care au o relaţie de aproximativ patru ani, s-au logodit în luna februarie, dar, potrivit presei internaţionale, nu se vor căsători mai devreme de anul 2016.
"Este mult mai important pentru ea şi pentru Taylor să-şi clădească o familie decât să aibă o ceremonie", a declarat o sursă apropiată cuplului, pentru revista Heat.
"Lady Gaga nu a plănuit nimic specific până acum, dar le spune prietenilor că ea şi Taylor nu se vor căsători până cel mai devreme în 2016", a mai spus sursa citată, menţionând că Lady Gaga, în vârstă de 29 de ani, şi logodnicul său, Taylor Kenney, în vârstă de 33 de ani, îşi doresc să aibă o familie mare împreună. "Taylor are trei fraţi şi i-a plăcut să crească ca parte a unui pachet mare. Lui i-ar plăcea să aibă băieţi, în timp ce Gaga îşi doreşte să aibă fete", a completat sursa citată.