Copilăria. Suferinţa care se sublimează în vocea sublimă a copilului de 5 ani
Michael Joseph Jackson s-a născut la 29 august 1958 în oraşul Gary, Indiana, o suburbie industrială a oraşului Chicago, Illinois, într-o familie de muncitori, fiul lui Joseph "Joe" Walter şi Katherine Esther (născută Scruse), el este cel de-al şaptelea din nouă copii. Fraţii săi sunt Rebbie, Jackie, Tito, Jermaine, La Toya, Marlon, Randy şi Janet. Joseph Jackson a fost angajat al unei fabrici locale de oţel şi cânta adesea alături de fratele său Luther într-o formaţie de muzică R&B numită The Falcons. Michael Jackson a fost crescut de mama sa. Ea, mama, a ales să îl crească în strictă regulilor impuse de Martorii lui Iehova.
De la o vârstă fragedă Michael a fost abuzat fizic şi emoţional de tatăl său. A mărturisit despre aceste fapte. Era nevoit să îndure ore întregi de repetiţii fără oprire, bătăi şi înjosiri, înjurături. Abuzurile din copilărie l-au afectat pe tot parcursul vieţii. Marlon Jackson îşi reaminteşte cum tatăl său îl ridica pe Michael ţinându-l de un picior şi „îl snopea în bătaie iar şi iar cu mâna, lovindu-l”, scrie BBC, citat de MEDIAFAX.
Joseph avea probleme frecvent şi îi pedepsea pe băieţii săi, lovindu-i de pereţii casei. Într-o noapte, în timp ce Michael dormea, Joseph a intrat în camera sa pe fereastra deschisă. Purtând o mască înspăimântătoare, ca într-un horror de proastă calitate, Joseph a început să ţipe, vrând să îşi înveţe copiii să nu lase fereastra deschisă, atunci când se duc la culcare. Mulţi ani după acest incident Michael a avut coşmaruri corelate imaginii tatălui său, în care era răpit din propriul dormitor.
Michael a vorbit deschis despre abuzurile din copilaria sa în anul 1993, într-un interviu acordat moderatoarei Oprah Winfrey. El a spus că în timpul copilăriei sale a plâns de multe ori de singurătate. Într-un interviu ce făcea parte din documentarul Living with Michael Jackson (2003), interpretul şi-a acoperit faţa cu mâna şi a început să plângă atunci când vorbea despre copilăria sa.
Michael Jackson şi-a dezvăluit talentul muzical la vârsta de cinci ani în faţa colegilor de clasă şi a altor persoane, în timpul unui recital de Crăciun. În anul 1964, Michael şi Marlon s-au alăturat fraţilor Jackson, un grup muzical format de fraţii Jackie, Tito şi Jermaine, la început fiind muzician de backup. La vârsta de opt ani, Michael şi Jermaine au devenit cântăreţii principali ai formaţiei, care a preluat la vremea respectivă numele The Jackson 5. Trupa a concertat pentru câţiva ani în cluburile şi locurile cunoscute din Vestul mijlociu precum Chitlin' circuit, unde adesea deschideau reprezentaţiile de striptease şi alte acte pentru adulţi.
Cu toate că Michael „cânta cu vocea piţigăiată a unui copil, el dansa precum un dansator profesionist, iar interpretările sale timpurii semănau cu muzica RnB şi Soul molipsitoare a unor personalităţi precum Sam Cooke, James Brown, Ray Charles şi Stevie Wonder”, scria presa vremii, potrivit BBC. Pe parcursul primilor ani ai erei The Jackson 5, casa de discuri Motown a spus că Michael ar avea doar nouă ani, cu doi ani mai tânăr decât era în realitate, pentru a-l face să pară mai drăguţ şi mai accesibil publicului.
Operaţiile starului. Operele de caritate. The Beatles
În 1978, Michael a jucat rolul Sperietoarei în musicalul The Wiz. Piesele muzicale au fost orchestrate şi aranjate de Quincy Jones, care a format un parteneriat cu Michael Jackson în timpul filmărilor şi a fost de acord să îi producă următorul album independent al interpretului, intitulat "Off the Wall". În 1979, Michael şi-a fracturat nasul în timp ce repeta o coregrafie complexă. Operaţia de rinoplastie ulterioară nu a fost o reuşită, Michael avea dificultăţi respiratorii.
În 1984, Jackson a suferit un accident de sănătate. În timp ce filma la o reclamă pentru Pepsi Cola, supravegheată de directorul Philip Dusenberry, la Shrine Auditorium din Los Angeles, Jackson a suferit arsuri de gradul doi pe cap, în urma efectelor pirothenice din cauza cărora i-a luat foc părul. Acest eveniment s-a petrecut în faţa unei mulţimi de fani care participau la simularea unui concert. Imediat după acest accident Jackson a făcut a treia operaţie de chirurgie plastică şi a urmat un tratament pentru a-şi ascunde cicatricile cauzate de acest eveniment. Cele 1,5 milioane de $ pe care Jackson i-a primit despăgubire de la Pepsi i-a donat la Brotman Medical Center din Culver City, California, care a deschis o nouă secţie „Centrul de arsuri Michael Jackson”.
Tot în 1984, a fost invitat la Casa Albă şi premiat de către preşedintele Ronald Reagan, pentru acţiunile lui de caritate care au ajutat oamenii să combată alcoolul şi consumul de droguri. Jackson a câştigat 8 premii Grammy în acel an. Spre deosebire de succesoarele lui, albumul "Thriller" nu a avut un turneu oficial de promovare, dar Victory Tour din 1984 a arătat celor 2 milioane de americani care au participat la turneu, majoritatea single-urilor lui Michael Jackson. El a donat milioanele de dolari câştigate în urma turneului. Deasemenea a compus în 1985, împreună cu Lionel Richie, „We Are the World”, o melodie de caritate lansată în întreaga lume pentru a combate sărăcia din Africa. A devenit unul dintre cele mai vândute single-uri din toate timpurile, cu aproape 20 milioane de copii vândute şi milioane de dolari donaţi pentru a combate foametea.
În timp ce lucra la single-urile „The Girl Is Mine” (1982) şi „Say Say Say” (1983) împreună cu Paul McCartney, aceştia au devenit prieteni. McCartney i-a spus lui Jackson despre mulţimea de bani care îi câştiga din posesia cataloagelor de muzică. Câştiga aproximativ 40 de milioane de dolari pe an din melodiile altor cântăreţi. Prin urmare Jackson a început să cumpere, să vândă şi să distribuie drepturile de publicare a melodiilor a numeroşi artişti. În 1985, ATV Music, o companie care deţinea mii de drepturi de publicare, ce includea catalogul Northern Songs, care conţinea majoritatea compoziţilor lui Lennon-McCartney înregistrate de The Beatles, era scoasă la vânzare. Jackson era foarte interesat s-o cumpere, deşi a fost atenţionat că avea să înfrunte o competiţie dură. După ce Jackson a început negocieriile, McCartney s-a răzgândit şi a încercat s-o atragă pe Yoko Ono în afacere cu el, dar ea a refuzat, iar el s-a retras. În cele din urmă Jackson i-a învins pe ceilalţi competitori în negocieri care au durat 10 luni, cumpărând catalogul pentru suma de 47,5 milioane de dolari.
Schimbarea înfăţişării, "Bad" şi Neverland
Pielea lui Jackson a fost maronie pe toată durata tinereţii, dar începând cu anii '80 a devenit din ce în ce mai deschisă la culoare. Schimbarea a dat naştere unor zvonuri care pretindeau că şi-ar fi decolorat pielea. Conform biografiei lui J.Randy Taraborrelli din 1986, Jackson suferea de vitiligo şi lupus. Vitiligo ar fi fost cauza decolorării pielii lui Jackson. Ambele boli l-au făcut sensibil la lumina soarelui. Tratamentul pe care l-a urmat şi machiajul folosit pentru a-i masca petele decolorate l-au făcut din ce în ce mai palid. Structura feţei s-a schimbat deasemenea. Au apărut speculaţii cum că a suferit o serie de operaţii estetice, la nas, bărbie şi buze. La începutul anilor '80 a pierdut din greutate din cauza unei diete şi dorinţei de a avea un „corp de dansator”. Martorii spuneau că suferă de anorexie. În 1986 a suferit a patra operaţie la nas şi una la bărbie.
Michael Jackson a devenit subiectul unor dezvăluiri senzaţionale. În 1986 The National Enquirer a publicat o serie de fotografii cu Jackson într-o cameră hiperbarică. S-a speculat că dormea în cameră pentru a încetini procesul de îmbătrânire. De fapt acea camera hiperbarica a fost donată de Michael spitalului unde a fost internat dupa accidentul de la reclama Pepsi. Când Jackson a cumpărat un cimpanzeu pe nume Bubbles, de la un laborator, a fost raportat drept un exemplu de „desprindere faţă de realitate”. Toate aceste evenimente i-au adus şi porecla „Wacko Jacko”.
Turneul mondial Bad a început în 12 septembrie 1987 şi s-a încheiat în 14 ianuarie 1989. Numai în Japonia turneul a avut 14 spectacole, atrăgând 570.000 de oameni, aproape triplând vechiul record de 200.000 spectatori într-un singur turneu. A doborât un record în Guinness Book când 504.000 oamenii au asistat la cele 7 spectacole de pe stadionul Wembley. Turneul a avut în total 123 de concerte şi o audienţa de 4,4 milioane de spectatori. Pe timpul turneului Jackson a invitat copii fără posibilităţi să-i urmărească concertele gratis, a făcut donaţii spitalelor şi orfelinatelor.
În 1988, Jackson a cumpărat un teren de 11 km2, în apropiere de Santa Ynez, California. Acolo a construit domeniul Neverland. Au fost construite caruseluri, o grădină zoologică şi un cinema. În 2003 ferma Neverland a fost evaluată la 100 de milioane de dolari. În 1989 veniturile lui Jackson din vânzarea de albume, concerte şi afaceri au fost de 125 de milioane de dolari. La scurt timp a devenit primul străin care apare într-o reclamă televizată din Uniunea Sovietică.
Figura starului pe care oamenii o imită: Coafură cârlionţată şi moonwalk. Copilul din Lună pe nume Michael, care prindea drag de copii
Fiecare nou album semnat de Jackson, fiecare nouă apariţie a sa reprezenta un eveniment. Oamenii îi copiau coafura cârlionţată, precum şi vestimentaţia extravagantă. Veterani din showbiz precum Fred Astaire îl lăudau. Jackson poza pentru fotografi alături de Ronald şi Nancy Reagan la Casa Albă. Paul McCartney făcea duete cu el, printre care "The Girl Is Mine" şi "Say Say Say". Jackson a devenit imaginea Pepsi, iar când părul său a luat foc în timpul filmării unei reclame, acest fapt făcea titlurile tuturor ziarelor.
Următoarea lansare a lui Jackson, "Dangerous" (1991), a debutat pe locul întâi în topuri, lansând doar un singur single, piesa "Black or White", al cărui videoclip a fost intens criticat la acea vreme pentru felul violent în care se sfârşea - Jackson geamurile unei maşini şi îşi atingea şliţul. După acest album, viaţa privată a artistului a devenit mai interesantă decât cariera sa, care şchiopăta. Un dublu album "greatest hits" lansat în 1995, ""HIStory", s-a vândut relativ prost, comparativ cu onorariile imense ale lui Jackson - doar 7 milioane de copii. Un nou album lansat în 2001, "Invincible", a înregistrat vânzări chiar şi mai slabe. Alte aspecte ale vieţii sale personale, precum chipul său în continuă schimbare, apariţiile sale excentice şi comportamentul său ciudat, au început să suscite interesul publicului. De asemenea, numeroase controverse i-au afectat imaginea în ultimele două decade.
În 1993 a fost acuzat de molestarea sexuală a unui copil, dar anchetele poliţiei au fost închise din cauza lipsei de probe. De asemenea, în 2005, Jackson a fost din nou anchetat de un tribunal american, după ce a fost acuzat de pedofilie, fiind în cele din urmă achitat. Începând cu anii '90, cântăreţul a avut o serie de probleme de sănătate, dublate de zvonuri care indicau că acesta ar suferi de diverse boli de piele, ca urmare a numeroaselor operaţii estetice suferite. De asemenea, în ultima perioadă a vieţii sale, artistul s-a confruntat cu o serie de probleme financiare, el fiind chiar pe punctul de a-şi vinde celebra fermă Neverland la licitaţie, în mai 2008. Câteva luni mai târziu, în noiembrie, el a predat titlul de proprietate asupra fermei Neverland unei companii înfiinţate de el însuşi şi de firma care deţine o ipotecă de 24 de milioane de dolari asupra reşedinţei.
Jackson a fost căsătorit de două ori, prima dată cu fiica lui Elvis, Lisa Marie Prestley.
Moartea lui Michael
În după-amiaza zilei de 25 iunie 2009, Michael Jackson a suferit un stop cardiac la casa închiriată din Holmby Hills, Los Angeles. A fost găsit cu pulsul scăzut de către medicul personal, însă încercarea de a-l resuscita a eşuat. Echipa de paramedici a primit un apel la 911 la ora 12:22 p.m. (ora locală), ajungând la faţa locului după trei minute şi şaptesprezece secunde. A fost raportat că acesta nu respira şi au fost făcute manevre de resuscitare cardiopulmonară la faţa locului, apoi au dus pacientul, care intrase în comă, la Centrul Medical UCLA. Decesul a fost declarat în jurul orei 14:26 (ora locală) în aceeaşi zi. Autorităţile au programat o autopsie, presa făcând multe speculaţii în legătură cu cauza morţii.Funeraliile au avut loc pe 7 iulie 2009 în Los Angeles, familia lui participând la o ceremonie privată organizată în cimitirul Forest Lawn, iar la Staples Center a avut loc omagiul public. Sicriul a fost prezent în acest loc pe tot parcursul ceremoniei ce a fost urmărită de peste 2.5 miliarde de oameni din intreaga lume, însă nu se cunoaşte încă locul exact al înmormântării.