Mii de germani se tem că au mâncat cârnaţi preparaţi cu carne stricată, după ce o televiziune a difuzat un reportaj conform căruia angajaţii unui abator au folosit cadavre de vite pentru a prepara mezelurile pe care ulterior le-au comercializat.
Cârnaţii germani sunt preparaţi din carne stricată. Acest zvon a isterizat populaţia Germaniei, mare consumatoare de produse din carne. Pe 16 aprilie, televiziunea naţională ARD difuza un reportaj indigest. Dintr-o remorcă, vite moarte erau târâte, împreună cu animale încă vii în antreul plin de sânge al unui abator.
Nu este singurul astfel de scandal în Germania. În septembrie anul trecut, poliţia a găsit o sută de tone de carne râncedă în depozite frigorifice din Bavaria. Mai multe tone fuseseră deja vândute în Uniunea Europeană.
Acum 2 ani, în abatoarele germane au fost descoperite 6.000 de tone de carne stricată. Practicile criminale sunt mereu aceleaşi. Fabricanţii neutralizează mirosul cărnii putrezite, adăugând condimente tari şi îşi reetichetează marfa. Carnea veche, stricată se vinde în special în Europa de Est sau la societăţi europene care caută marfă ieftină pentru producţia de cârnaţi.