Emisiunea "Telematin", lider de audienţă pe segmentul de dimineaţă în Franţa şi prima ca importanţă şi rating după jurnalul de ştiri, are o rubrică despre oameni foarte cunoscuţi din diverse ţări ale lumii pe care producătorii emisiunii decid să îi arate şi Franţei. Echipa emisiunii a aflat după o documentare pe internet şi în urma recomandărilor mai multor persoane care călătoresc prin toată lumea că există "o Claire Chazal a României".
"Am fost foarte onorată de invitaţie, pentru că aceasta este emisiunea mea preferată. De fapt, la început nici nu mi-a venit să cred deoarece era o prea mare coincidenţă că tocmai de la această emisiune să mă caute cineva, aşa, pe nepusă masă. Mai ales că nu cunoşteam pe nimeni acolo. Dar apoi am înţeles că nu e o glumă, ci chiar o treabă serioasă şi am fost foarte fericită. Mi-au spus că vor veni în România şi că vor să-şi petreacă o zi cu mine. Ceea ce s-a şi întâmplat", a povestit Andreea Esca.
Andreea Esca este a doua personalitate din România prezentată în emisiunea "Telematin", după Ilie Năstase, iar jurnalista Marie Mamgioglou de la France 2, realizatoarea rubricii "Vedete îndepărtate" ("Stars lointaines"), a venit special în Bucureşti pentru a-i lua un interviu Andreei.
"Le-a placut foarte mult aici, mi-au spus că nu-şi imaginau deloc că românii sunt şi arată aşa… . Şi am tras cu toţii concluzia că din cauza reportajelor negative, România are o imagine complet eronată în Franţa. Aşa că am hotărât cu ei să le găsesc oameni talentaţi, tineri şi frumoşi din România despre care să mai facă reportaje, mai ales că emisiunea lor are o mulţime de story-uri din lumea artei, culturii. S-au nimerit într-o zi foarte plină pentru mine deoarece seara prezentam şi Gala Mediafax, dar cred că a fost bine pentru că au luat contact cu români minunaţi şi au putut admira şi Ateneul Român. Au stat cu mine la ştiri şi ne-au felicitat pentru profesionalismul întregii echipe şi mi-au cunoscut şi colegii de la revista The ONE pe care i-au găsit «tineri şi trendy». Şi bineînteles că i-am dus să vadă pe afară Casa Poporului şi să mănânce la un restaurant bun. Au plecat încântaţi de experienţă, de mâncare şi mai ales de oameni", a relatat Andreea Esca.
La rândul ei, Andreea a fost impresionată că jurnaliştii francezi au fost dornici să afle lucruri despre România, despre Pro TV şi despre povestea ei la postul de televiziune, mai ales că asemenea prezentatorilor francezi, Andreea Esca este gazda Ştirilor Pro TV de peste 18 ani.
"Aş vrea să spun tuturor cât de minunaţi sunt mulţi români. Aş vrea ca lumea să-i cunoască şi să nu mai generalizeze niste excepţii nefericite când vine vorba de România şi de români. Şi mai ales aş vrea ca românii să-şi recapete cumva încrederea în ei şi în ţara asta", a completat prezentatoarea Ştirilor Pro TV.