Directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a explicat sâmbătă, în cadrul unei intervenții televizate, cât va mai dura acest episod de frig și ce ne așteaptă în zilele următoare.
Când vom reveni la temperaturi normale acestei perioade
Potrivit șefei ANM, vremea va începe să se încălzească treptat începând de marți. „De marți, temperaturile vor fi în creștere ușoară. În regiunile extracarpatice vom înregistra din nou valori de peste 20-22°C", a declarat Elena Mateescu.
Până atunci, însă, sfârșitul de săptămână va rămâne caracterizat de frig, cu nopți și dimineți reci. „Vom avea temperaturi negative, în special în depresiuni, cu valori care vor ajunge până la minus 7-8°C. În această dimineață, în Capitală, am înregistrat o minimă de -1°C", a menționat directorul ANM. Maximele din weekend vor fi și ele mai scăzute decât valorile normale pentru această perioadă, situându-se între 9 și 17-18°C.
Îmbunătățirea vremii va deveni vizibilă de marți, când temperaturile vor crește la nivelul întregii țări. „De marți, ne așteptăm la temperaturi de 16-22°C, inclusiv în Capitală, unde maximele vor ajunge la 19-20°C. Minimele vor crește și ele, devenind pozitive în majoritatea regiunilor, cu valori cuprinse între 2 și 7-8°C", a precizat Elena Mateescu.
Cu toate acestea, până luni dimineață, țara va trece prin câteva nopți geroase, cu minime care vor oscila între minus 8 și 3-4°C.