„În urma săpăturilor, am descoperit în una dintre camerele un zid pe care îl evaluăm ca fiind la începutul secolului al XIX-lea, şi acolo vom modifica proiectul prin montarea unei podele transparente, cu iluminat arhitectural al zidului“, a spus Mihai Pricop, managerul de proiect la Muzeul Municipal, scrie Ziarul de Iași.
Lucrările de consolidare a clădirii, în care va fi înființat Muzeul Municipal, au început de câteva luni şi se află, în această perioadă, în plină desfăşurare.
„Suntem la faza de consolidare la acoperiş, aşteptăm să sosească şi tabla pentru învelitoarea clădirii care va fi din tablă zincată de culoare gri-albăstrui. Lucrările de consolidare, tot ce înseamnă de la adâncimea de fundare până la temelie au fost finalizate, în momentul de faţă suntem la stadiul ca la parterul clădirii să facem lucrările de cămăşuială“, a mai spus Mihai Pricop.
Lucrările vor fi terminate la sfârşitul lunii octombrie anul viitor, atunci când Muzeul Municipal va fi doar parţial deschis publicului deoarece, pentru a obţine acreditare, Primăria ar trebuie să aibă şi câteva colecţii în patrimoniu. Deocamdată, Primăria abia a demarat procedurile pentru un concept al viitorului muzeu, iar anul viitor, va demara şi procesul de acreditare al muzeului. Abia la nivelul anului 2016 ar putea fi deschis complet muzeul, iar colecţiile să intre în patrimoniul Primăriei. O parte dintre acestea vor fi donate, dar cea mai mare parte, ar trebui achiziţionate de municipalitate.
Mai multe pe Ziarul de Iași.