Luni după-amiază, băiatul s-a deplasat la locuința mătușii sale, în satul Bogdănești, unde a ajutat-o pe aceasta la treburile gospodărești. La un moment dat, acesta s-a deplasat în baia locuinței mătușii sale pentru a se spăla. După aproximativ o oră, văzând că băiatul nu mai iese din baie, mătușa sa l-a strigat și pentru că nu a primit niciun răspuns, a forțat geamul de la baie și a pătruns înăuntru. Cu această ocazie, ea a constatat faptul că nepotul său se află în stare de inconștiență, căzut în baie.
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical din cadrul SAJ Fălticeni care i-a acordat tânărului primul ajutor, fiind transportat în stare de conștiență la Spitalul Județean Suceava, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Informația a fost oferită de Realitatea de Suceava.