Potrivit comisarului şef Cristian Papuc, din cadrul Poliţiei Judeţene Suceava, tânărul conducea, vineri seară, în jurul orei 23.00, un autoturism pe DN 17, iar din cauză că nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic, cu ceaţă densă şi carosabil cu mâzgă, a intrat cu autoturismul în zidul de beton care susţine podul şoselei de centură a municipiului Suceava.
El a spus că în urma accidentului tânărul a fost scos din maşină de echipaje ISU şi apoi preluat de ambulanţă care l-a transportat la Spitalul Judeţean Suceava unde s-a constatat decesul.
Totodată, în urma accidentului, semnalizarea rutieră din zonă, impusă după ce un alt accident cu trei morţi s-a produs în noiembrie 2012, tot în condiţii de ceaţă, a fost avariată, urmând să fie refăcută de Secţia Suceava a CNADNR.
În noiembrie 2012, trei persoane între care şi un copil, aflate în cabina unui autocamion, au murit după ce au intrat în acelaşi stâlp de pod de pe DN 17 în condiţii de ceaţă era densă.
Autorităţile sucevene au dispus după acel accident ca semnalizarea zonei să fie luminoasă, dar au cerut proiectantului drumului şoselei de ocolire să găsească soluţii care să conducă la evitarea producerii unor astfel de accidente. În prezent, în zona respectivă se lucrează la construirea unui sens giratoriu în jurul pilonului podului care ar urma să fie luminat pe timp de noapte.