Procesul pe tema referendumului privind interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist în comuna Puieşti, aflat pe rolul Tribunalului Vaslui, a fost suspendat de către magistraţii vasluieni, deocamdată pe termen nelimitat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Decizia a fost luată la cererea formulată de Prefectura Vaslui, instituţia care, de altfel, a atacat în instanţă, la începutul acestui an, hotărârea luată de către Consiliul Local (CL) Puieşti privind organizarea respectivului referendum.
"În cererea formulată în instanţă am solicitat suspendarea judecării acestei speţe până la judecarea pe fond a celeilalte hotărâri date de CL Puieşti, respectiv interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist. Ulterior, odată cu pronunţarea definitivă a instanţei pe fondul cauzei, procesul va fi repus pe rol”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX şeful Serviciului Contencios-Administrativ a Prefecturii Vaslui, Liviu Şorea.
Prefectura Vaslui a dat în judecată, pe 10 ianuarie 2014, Consiliul Local Puieşti, care a interzis, pentru a doua oară în jumătate de an, explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe teritoriul comunei. Într-un alt proces, Prefectura a solicitat în instanţă, în aceeaşi zi, şi anularea hotărârii pe tema organizării unui referendum privind interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist în comună.
Până în prezent, Prefectura a câştigat la Tribunalul Vaslui zece procese intentate consiliilor locale care au interzis explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe teritoriul comunelor respective, CL Băcani şi CL Pungeşti atacând cu recurs sentinţele instanţei vasluiene. În schimb, au existat şi trei consilii locale, respectiv Alexandru Vlahuţă, Şuletea şi Pogana, care au avut câştig de cauză în instanţă pe aceeaşi speţă, însă Prefectura Vaslui le-a atacat la Curtea de Apel Iaşi.
Compania Chevron a obţinut de la Consiliul Judeţean Vaslui, la începutul lunii aprilie, autorizaţia de construire pentru sonda de explorarea a gazelor de şist ce urmează a fi amplasată în extravilanul localităţii Puieşti. Eliberarea autorizaţiei de construire la Puieşti s-a făcut după ce Chevron obţinuse, pe 30 ianuarie 2014, acordul de mediu pentru explorarea gazele de şist în extravilanul localităţii respective. Compania petrolieră a depus solicitarea pentru obţinerea acordului de mediu la Puieşti în toamna anului trecut, iar pe 20 decembrie a avut loc şi dezbaterea publică pe marginea proiectului, şedinţă care s-a desfăşurat, pe o perioadă de două ore, printre huiduieli şi fluierături ale localnicilor şi activiştilor de mediu.
Sonda de explorare de la Puieşti va fi amplasată la 1,4 kilometri de cea mai apropiată localitate şi la 300 de metri faţă de pârâul Tutova. Suprafaţa luată în concesiune de compania petrolieră este de aproximativ două hectare.
Societatea Chevron România mai deţine trei acorduri de mediu în judeţul Vaslui, obţinute în urmă cu un an, pentru explorarea gazelor de şist în localităţile Siliştea - Pungeşti, Păltiniş - Băceşti şi Popeni - Găgeşti. De asemenea, compania petrolieră a obţinut, în baza acordului de mediu şi a altor avize de la alte autorităţi, şi prima autorizaţie de construire pentru amenajarea platformei pe care a fost montată, tot în această lună, şi sonda de explorare de la Siliştea - Pungeşti. Autorizaţia a fost acordată de Consiliul Judeţean Vaslui la începutul lunii octombrie 2013, lucrările de amenajare a platformei fiind demarate efectiv pe 2 decembrie 2013 şi încheiate luna trecută. În scurt timp, vor începe şi lucrările de explorare a gazelor de şist la Siliştea-Pungeşti.